image
Sursa foto: Getty Images

Novak Djokovic a anunţat decizia sa finală în privința vaccinului contra COVID-19

Novak Djokovic (34 de ani) a creat un scandal imens la începutul acestui an, după ce a vrut să participe la Australian Open, deși nu este vaccinat.

Aflat în plin turneu la Dubai, Novak Djokovic nu știe dacă va putea participa la turneele de anvergură, iar prima competiție pe care o poate rata este cea de la Indian Wells.

Sârbului nu-i rămâne decât să spere ca organizatorii de la Indian Wells să schimbe regulamentul în ceea ce privește situația certificatului verde pentru că el nu are de gând să se vaccineze.

Într-un interviu acordat recent pentru L'Equipe, Novak Djokovic a fost întrebat despre situația sa, ținând cont că până în momentul de față nu și-a administrat serul anti COVID-19.

"Pe baza tuturor informațiilor despre vaccin, am decis să nu mă vaccinez. Aceasta este poziția mea. Dacă se va schimba sau nu? Nu știu, totul se schimbă destul de repede, vedem asta în deciziile unor guverne. Momentan nu simt faptul că am nevoie de vaccin pentru a-mi proteja corpul și nici nu simt că sunt o amenințare pentru alții.

Fie că ești vaccinat sau nu, poți transmite virusul. Aceasta este poziția mea și, mergând mai departe, mintea mea este complet deschisă. Orice este posibil.

Ca sportiv de top, trebuie să am grijă de el pentru a fi competitiv și constant. Îi mulțumesc acestui corp pentru toate succesele obținute de-a lungul acestor ani, pentru că am reușit să-mi revin foarte repede după atât de multe meciuri foarte dificile", a spus Djokovic într-un interviu publicat joi de cotidianul francez L'Equipe, potrivit Agerpres.

Liderul ATP și-a continuat discursul și a subliniat faptul că, într-un sport individual cum este tenisul, orice jucător trebuie să aibă o atenție sporită în ceea ce privește organismul său.

"Într-un sport individual, dacă ești accidentat, ești afară. Terminat. Nu există nicio înlocuire posibilă ca în fotbal. Tenisul este un sport de elită în acest domeniu, în sensul că în grija acordată pentru corpul cuiva, totul trebuie să funcționeze perfect.

Corpul trebuie să funcționeze din plin mai bine de 15 ani. Câți au reușit să facă asta în afară de Roger (Federer), Rafa (Nadal) și de mine? Există multă muncă în spatele tuturor acestor rezultate", a completat Djokovic, potrivit sursei menționate mai sus.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: