„De trei luni de zile primesc atacuri la persoană, unele rasiste, şi ca să fiu sincer sunt mândru de culoarea pielii mele. Am primit inclusiv ameninţări cu moartea, dar nu-mi pasă. De ce mi-ar păsa că sunt atacat când oamenii mor, când se pierd vieţi în fiecare clipă?”, a declarat şeful OMS.

Microbiolog şi fost ministru al sănătăţii şi de externe al Etiopiei, șeful OMS a afirmat că unul dintre atacurile iniţiale a pornit din Taiwan şi că executivul de la Taipei, în plină criză de coronavirus în Asia, nu s-a demarcat de aceste agresiuni la adresa persoanei sale.

Într-o conferinţă de presă virtuală, la care au participat alţi doi înalţi responsabili care coordonează răspunsul OMS la pandemie, directorul general al organizaţiei a susţinut că în timp ce nu acordă atenţie atacurilor împotriva lui, simte în schimb o mare tristeţe atunci când atacurile sunt îndreptate împotriva comunităţii sau continentului african.

„Când este un atac la persoană nu-mi pasă, nu sunt mai bun decât alţii, dar când este insultată o comunitate întreagă, atunci nu pot tolera acest lucru”, a comentat el. Tedros Adhanom Ghebreyesus a adăugat că OMS „nu face politică” şi că misiunea sa este „să ne preocupăm pentru cei săraci şi vulnerabili”.

„OMS va face tot ce-i stă în putinţă pentru a nu regreta nimic, însă pe parcurs ne mai şi înşelăm, la fel ca fiecare fiinţă umană”, a mai declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

În replică, autorităţile taiwaneze i-au transmis joi directorului general al OMS să-şi ceară scuze pentru acuzaţiile aduse pe care le-au calificat drept „fără fundament”. „Ţara noastră nu a incitat niciodată populaţia să lanseze atacuri la persoană împotriva lui sau să facă remarci rasiste”, a declarat joi pentru presă Joanne Ou, purtătoarea de cuvânt a MAE taiwanez, citată de AFP. Ea i-a transmis lui Tedros să-şi ceară scuze pentru „defăimare”.

Într-o postare pe Facebook, preşedinta Tsai Ing-wen l-a invitat pe șeful OMS în Taiwan pentru a trage învăţămintele din felul în care autorităţile locale au gestionat epidemia de coronavirus şi i-a cerut „să reziste presiunilor Chinei”.

„De-a lungul anilor, am fost împiedicaţi să accedem la organizaţii internaţionale şi ştim mai bine decât oricine ce înseamnă să fii discriminat şi izolat”, a adăugat ea.

Relaţiile dintre OMS şi Taiwan erau tensionate încă dinaintea izbucnirii pandemiei şi s-au deteriorat şi mai mult pe parcursul acestor ultime trei luni, scrie Agerpres, care aminteşte că, în ultimii ani, la presiunile Beijingului, Taiwanul a fost exclus din OMS. Taiwanul asista la adunarea anuală a OMS în calitate de observator.