image
Sursa foto: Președinte.md

VIDEO: Slusari, după negocieri: Optăm pentru un Guvern condus de Platforma DA; Am avut un dialog cu PAS, PD, PSRM

Din partea Platformei Demnitate și Adevăr la consultările cu președintele Maia Sandu au participat deputații Alexandru Slusari, Igor Munteanu și Dinu Plângău.

Consultările au durat mai bine de o oră. Potrivit deputatului Alexandru Slusari, Platformei DA pledează în continuare pentru un Guvern condus de Platforma DA, în frunte cu Andrei Năstase, guvern din care vor face parte reprezentanții mai multor forțe pro-europene și a societății civile.

„La momentul actual avem trei variante reieșind din situația pandemică și juridică în care ne aflăm. Prima variantă - un Guvern condus de Șor-Dodon, în frunte cu Mariana Durleșteanu. În viziunea noastră este o variantă extrem de periculoasă care va aprofunda și mai mult criza deoarece nu va fi recunoscut de partenerii externi. A doua variantă - Guvernul interimar codus de Aureliu Ciocoi,care în viziunea noastră nu este pregătit să gestioneze actuala criză - un Guvern care dimineața merge la Președinție, iar a doua zi merge de două ori la președinta Parlamentului. Un Guvern care conduce CNESP, care dimineața adoptă restricții și până seara le anulează”, a precizat Alexandru Slusari.

A treia variantă, potrivit deputatului, ține de oferta Pltformei DA expusă anterior învestirea unui Guvern condus de liderul Platformei DA. Acest Guvern va avea drept scop deblocarea finanțării externe și va activa în baza unei foi de parcurs care va prevedea inclusiv declanșarea alegerilor anticipate.

„Nu facem secrete că în ultimele două zile am avut un dialog pe platforma parlamentară între patru fracțiuni: Platforma DA, PAS, PD, PSRM. Matematica arată că doar atunci când avem coagularea acestor patru fracțiuni în jurul ideii foii de parcurs a unui guvern anticriză și alegerilor anticipate pentru care pledează Platforma DA doar atunci putem realiza această idee. Dorim ca foia de parcurs să fie semnată de reprezentanții celor patru fracțiuni. Guvernul anticriză va avea două priorități criza pandemică și cea social - economică. După vor conveni, ca Parlamentul să nu se întrunească timp de trei luni. Înțelegem că nu poate exista încredere în PSRM, dar noi nu alegem acum între varianta bună și cea rea, ci între varianta rea și foarte rea”, a mai spus vicepreședintele Platformei DA.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: