image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

CEC, primele detalii după deschiderea secțiilor de vot: „Fără incidente majore; Deconectări de la curent în două localități”

Toate secțiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova s-au deschis la ora 7:00, anunță Comisia Electorală Centrală. „Incidente majore care ar pune la îndoială deschiderea secțiilor de votare nu au fost”, a declarat vicepreședintele CEC, Vladimir Șarban.

În două localități din țară au fost deconectări de la energia electrică. Același lucru s-a întâmplat la o secție de votare de peste hotare, a anunțat vicepreședintele CEC, dar care nu a precizat despre care secții de votare anume este vorba.

„Regretăm, dar și acest tur de scrutin are loc în condiții pandemice. Ieri în RM am avut un nou antirecord, ceea ce ne îngrijorează, pentru că în spatele acestor cifre sunt oamenii vii. Îi chem pe toți membrii birourilor secțiilor de vot să organizez astfel alegerile încât toți cetățenii să-și exercite dreptul la vot”, a spus Vladimir Șarban.

Precizăm că pentru alegerile prezidențiale au fost constituite 2 143 de secții de votare. Dintre acestea, 139 de secții de votare sunt pentru cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotarele țării, iar 42 de secții – pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căușeni.

Citeşte mai mult despre

CEC

Noutăţile partenerilor

comentarii: