image
Sursa foto: politiacapitalei.md

Comercializa droguri într-un apartament din sectorul Buiucani; Un tânăr de 24 de ani, reținut de poliție

Un tânăr de 24 de ani, a fost reţinut de poliţie, fiind bănuit de comercializare ilegală de droguri, într-un apartament din sectorul Buiucani. Anterior a fost judecat pentru infracțiuni analogice.

În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală, a fost efectuată o percheziție autorizată la domiciliul tânărului, unde polițiștii au depistat un pachet de polietilenă cu o substanță vegetală de culoare gălbuie cu miros specific și aparat confecționat artisanal predestinat consumului de droguri.

Pachetul în care se afla masa vegetală și aparatul confecționat artisanal au fost ridicate, sigilate conform procedurii și îndreptate la CTC-EJ al IGP, pentru efectuarea expertizei chimice. Valoarea drogurilor ridicate a fost estimată la suma de 10 000 lei”, potrivit Poliției.

Conform legislaţiei penale în vigoare, tânărul riscă închisoare pe un termen de la 1 la 6 ani. Totodată, se întreprind măsuri speciale de investigație pentru stabilirea și identificarea altor persoane implicate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: