image
Sursa foto: ria.ru

Moldoveanca Carina Țurcan, condamnată la 15 ani de pușcărie în Federația Rusă

Moldoveanca Carina Țurcan, fosta membră a conducerii companiei „Inter RAO", acuzată de spionaj în Federația Rusă, a fost condamnată la 15 ani de pușcărie.

Instanța a luat decizia într-un complet format din trei judecători, ședința fiind una închisă, din motiv că materialele pe caz ar fi calificate ca „secrete”, scrie ria.ru.

Procurorul pe caz a cerut instanței ca moldoveanca să fie condamnată la 18 ani de pușcărie, însă avocații acesteia au reușit să reducă termenul de detenție.

Totodată, avocatul Pavlov a declarat că va contesta decizia de judecată.

Potrivit anchetatorilor, în aprilie 2015, Carina Ţurcan, a obţinut versiunea electronică a proiectului unui document elaborat de Ministerul rus al Energeticii privind unele aspecte ale activităţii unor companii pe plan internaţional. Potrivit acuzării, în septembrie 2015 ea a transmis acest document unui serviciu de informaţii din Republica Moldova.

Carina Ţurcan, fostă angajată a companiei Inter RAO, este acuzată de încălcarea articolului 276 din codul penal, care se referă la spionaj, în sensul de trădare naţională. În conformitate cu legislaţia din Rusia, acuzaţia de spionaj se aplică numai străinilor, iar Ţurcan riscă până la 20 de ani de închisoare.

Carina Ţurcan, originară din Republica Moldova, a renunţat la cetăţenia moldovenească şi deţine cetăţenie română, potrivit unei surse diplomatice. MAE de la Bucureşti a confirmat că acuzata deţine cetăţenia română.

Ţurcan a fost reţinută şi arestată de agenţii FSB pe 15 iunie. Agenţii au percheziţionat biroul şi locuinţa Carinei Ţurcan, iar "angajaţii companiei (Inter RAO) vor fi interogaţi în procesul penal ca martori". Arestarea ei a fost făcută publică abia pe data de 19 iunie.

Potrivit anchetatorilor, Ţurcan ar fi fost recrutată în august 2004 de o agenţie de informaţii din Republica Moldova. În 2015, Ţurcan a transmis serviciilor moldovene "un document întocmit de Ministerul Energiei (de la Moscova), ce se referea la cooperarea internaţională a companiilor ruse din domeniul energiei".

Noutăţile partenerilor

comentarii: