image
Sursa foto: Profimedia Images

Parlamentul European: UE trebuie să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată

Parlamentul European a cerut, joi, ca Republica Moldova să primească statutul de țară-candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Parlamentul a mai transmis și că a votat raportul său anual de implementare a acordului de asociere cu Republica Moldova, cu 512 voturi în favoare, 43 împotrivă și 39 de abțineri.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, parlamentarii europeni au solicitat Uniunii Europene, pe fundalul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, să acorde mai mult sprijin strategic statului nostru care a aplicat pentru statutul de membru al UE.

Pe lângă înrăutățirea situației de securitate, textul recunoaște că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a afectat disproporționat Republica Moldova vecină. Economia sa a fost cea mai impactată de oportunitățile de import și export ratate și de creșterea rapidă a prețurilor la energie.

Moldova a primit, de asemenea, cel mai mare număr refugiați ucraineni per capita, prin comparație cu orice altă țară, ceea ce a pus serviciile sale publice sub o presiune enormă”, se mai arată în mesajul adresat Uniunii Europene.

Cererea oficială de aderare a Republicii Moldova din 3 martie, a fost salutată de Parlamentul European..

„Parlamentarii europeni cer instituțiilor UE să acorde statutul de țară candidată Republicii Moldova, împreună cu Ucraina și Georgia, în acord cu articolul 49 al Tratatului Uniunii Europene pe bază de merit. Între timp, UE și Republica Moldova ar trebui să continue să lucreze pentru integrarea țării în Piața Comună Europeană.

Comisia Europeană trebuie să ajute Republica Moldova în pregătirea unei strategii credibile de pre-aderare. Europarlamentarii subliniază, de asemenea, nevoia unui sprijin strategic accentuat pentru Republica Moldova”, se mai spune în comunicatul Parlamentului European, citat de Digi24.

„Uniunea Europeană trebuie să acorde urgent statutul de țară-candidată Republicii Moldova și Ucrainei. Acesta este un mesaj cu trei destinatari posibili. Este un mesaj dat lumii că Uniunea Europeană îi sprijină pe cei cu care împărtășim aceleași valori într-o manieră concretă, tangibiliă șa angajată. Este un mesaj pentru Putin și pentru toți dictatorii din lume că vom rămâne uniți în fața agresiunilor și că astfel de acțiuni ne vor face doar mai puternici. Dincolo de toate, este un mesaj către cetățenii Republicii Moldova, către cei care au ales calea europeană, că Europa îi vede, îi aude și nu îi va abandona”, a spus raportorul Dragoș Tudorache.

Noutăţile partenerilor

comentarii: