image
Sursa foto: GettyImages

Crimă terifiantă în stânga Nistrului: Un tânăr și-a legat amicul de 14 ani de un copac și l-a omorât în bătaie

Tragedie în stânga Nistrului. Cadavrul unui adolescent în vârstă de 14 ani a fost găsit în stare de putrefacție într-o pădure din satul Chițcani. Acesta era legat de un copac și avea semne de moarte violentă. Principalul suspect este un amic de-al victimei car ar fi vrut „să-l învețe minte”.

Potrivit presei din stânga Nistrului, mama victimei a anunțat poliția la data de 28 august despre disparție, după ce băiatul a plecat de acasă de trei zile și nu s-a mai întors.

Cu aproape două săptămâni în urmă adolescentul a fost implicat într-un caz de furt, fiind atras de suspectul principal al crimei, cercetat anterior pentru o serie de infracțiuni. Adolescentul ar fi povestit poliției despre furtul pe care l-a pus la cale suspectul de 21 de ani, fapt care l-a enervat pe acesta și l-a făcut să se răzbune.

Forțele de ordine transnistrene au stabilit că suspectul în vârstă de 21 de ani în urma acestei neînțelegeri, și-a dus amicul de 14 ani într-o pădure din apropierea satului Chițcani, unde l-a legat de un copac apoi l-a bătut pe diferite regiuni ale corpului. În urma leziunilor, adolescentul a decedat.

Crima a avut loc cu trei zile în urmă, iar cadavrul victimei a fost găsit astăzi de polițiști în stare de putrefacție, din cauza temperaturilor înalte. Pe corpul neînsuflețit al acestuia au fost depistate semne vizibile de moarte violentă.

În urma investigațiilor, suspectul în vârstă de 21 de ani a fost găsit și reținut, iar în cadrul audierilor acesta a recunoscut și a comunicat că a vrut să-l învețe minte pe adolescent care l-a predat poliției în urma furtului în care au fost implicați ambii.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru crimă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: