image
Sursa foto: NewsMaker

Anatol Țăranu: „Transnistria întotdeauna a fost o pârghie pentru a influența și a controla procesul politic din RM”

Dacă forțele politice pro-europene de la Chișinău ar fi admis deschiderea celor trei secții de vot la Corjova și Bender, localități unde nu au acces autoritățile constituționale, acest proces ar fi reprezentat un proiect pilot pentru Moscova, care ar fi permis ca la următoarele alegeri să fie deschise secții de vot pe întreg teritoriul Transnistriei. Astfel Rusia, interesată să controleze procesul politic de la Chișinău, ar fi contrabalansat cu cei peste 200 de mii de alegători din Transnistria numărul de alegători din diasporă, consideră comentatorul politic Anatol Țăranu.

Expertul amintește că regimul separatist de la Tiraspol timp de 30 de ani a insistat că nu-l interesează procesul electoral de la Chișinău pretinzând că sunt o entitate independentă. În ultimii ani situația însă s-a schimbat.

„Cred că regimul de acolo în continuare este interesat să se distanțeze cât mai mult de ceea ce se întâmplă pe malul drept al Nistrului, să obțină o independență care să-i permită acestei feude, aflată la cheremul unor grupări oligarhice de la Tiraspol, să se poată simți absolut nestingherit și să exploateze acest teritoriu în propriul beneficiu. Dar acest teritoriu este controlat de Rusia care preferă să aibă un cuvânt greu de spus în ceea ce se întâmplă în RM și în actul politic de la Chișinău. Transnistria întotdeauna a fost o pârghie pentru a influența și a controla procesul politic din RM”, a spus Anatol Țăranu în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

Potrivit comentatorului, de transportarea alegătorilor din Transnistria este interesată în primul rând Rusia, dar și grupările oligarhice de la Tiraspol care au anumite interese în această zonă.

„Încercarea de a organiza trei birouri de votare în Transnistria ar fi fost un proiect pilot pentru Moscova. Dacă ar fi fost aplicat ar fi permis pe viitor să fie deschise secții de vot pe întreg teritoriul din stânga Nistrului. Astfel peste 200 de mii de alegători din Transnistria ar fi contrabalansat electoratul din diasporă și astfel forțele pro-ruse ar fi avut de câștigat”, a mai spus Anatol Țăranu.

Amintim că CEC a dispus organizarea a 41 de secții de votare distincte pentru alegătorii din stânga Nistrului.

Conform datelor oficiale din Registrul de Stat al Alegătorilor, în această regiune sunt înregistrați peste 258 de mii de alegători.

Propunerea PAS de a adopta o decizie care să interzică transportarea organizată a alegătorilor din această regiune la secțiile de vot pe 11 iulie a fost respinsă de CEC. În același timp la alegerile prezidențiale din 2020 CEC a adoptat o hotărâre similară prin care a permis în ziua votării doar deplasarea autovehiculelor cu o capacitate nu mai mare de 8 locuri, cu excepția transportului de pe rute regulate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: