image
Sursa foto: Jurnal.md

Ieșirea din casă între orele 23:00 - 05:00, INTERZISĂ în Chișinău și Bălți; Ce alte restricții au fost aprobate

Începând cu data de 3 aprilie pe întreaga perioadă a stării de urgență este interzisă aflarea în afara locuinței a tuturor persoanelor care locuiesc în orașele Chișinău și Bălți, între orele 23.00-5.00. Anunțul a fost făcut de de prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale.

Membrii Comisiei Situații Excepționale au decis:

-în cazul în care o unitate economică, indiferent de tipul de proprietate, încalcă regulile impuse de autorități, iar continuarea activității sale pune în pericol sănătătatea publică, activitatea acestora poate fi suspendată;

-sistemul de învățământ va continua să activeze în dependență de numărul de cazuri de infecatare cu COVID-19 la nivelul localității;

-grădinițele vor continua să activeze;

-s-a decis instituirea unui regim special de circulație a persoanelor din Chișinău și Bălți. Astfel, începând cu data de 3 aprilie se interzice aflarea persoanelor în afara locuinței începând cu ora 23.00 până la -05.00. Execepții vor fi doar deplasările în interes de serviciu, deplasări pentru asistență medicală care nu poate fi amânată, precum și achizionarea de medicamente. De asemenea, excepție va fi și deplasarea persoanelor în afara localității care sunt în tranzit sau efectuează călătorii a căror interval se suprapune cu orarul interdicției, cum ar fi rutele avia care aterizează seara sau dimineața, tren sau autocare și care poate fi dovedit prin bilet de călătorie sau orice alt tip de achitare a călătoriei.

-interzicerea circulației persoanelor în parcuri, terenuri de joacă, terenuri sportive și zone de agrement. Toate persoanele care se află în spațiul public sunt obligate să aibă asupra lor un act de identitate.

-se instituie regim special de muncă pe întreg teritoriul RM. Angajatorii vor trebuie să scoate la servici un număr de până la 30% din personal;

-s-a decis sistarea tuturor tipurilor de ceremonii;

- se interzice defășurarea adunărilor, întrunirilor, manifestațiilor, mitingurilor și altor tipuri de acțiuni în masă;

- se instituie moratoriu până la 30 mai 2021 asupra controalelor de stat planificate de către organele abilitate cu funcții de control asupra activității de întreprinzător. Această prorogare nu se aplică controalelor sau inspectărilor efectuate de către ANSP și ANRE;

- CSE a interzis întreprinderilor prestatoare de servicii publice să sisteze furnizarea serviciilor, prin deconectarea blocurilor de consum, sau să aplice penalități  pe motiv de neachitare  de către consumatorii casnici a facturilor de energie electrică, termică, gaze naturale sau apă potabilă consumată. Deconectarea de la utilități poate fi făcută doar în cazul în care este pusă în pericol viața și sănătatea oamenilor.

Premierul interimar a anunțat că în caz de solicitare, conducătrorii instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale sau raionale, dar și prestatorii de servicii medicale de drept privat sunt obligați să asigure detașarea tuturor medicilor angajați către instituțiile spitalicești cu profil Covid-19.

În cadrul briefingului de presă, susținut imediat după ședința CSE, șeful interimar al Guvernului a declarat că membrii Comisiei examinează mai multe posibile măsuri de susține a comunității de afaceri.

„Suntem în proces de identificare a resurselor financiare pentru determinarea unor acțiuni de sprijin a businessului. Prin urmare, propunerile de măsuri pentru încurajarea mediului de afaceri și susținerea agenților economici, precum și pentru protecția cetățenilor afectați de impunerea stării de urgență vor fi hotărâte la următoarea ședință a CSE și dispuse într-o Decizie ulterioară”, a subliniat Aureliu Ciocoi.

Lista completă a restricțiilor impuse odată cu declanșarea stării de urgență urmează a fi publicată de Guvern în timpul apropiat.

Briefingul poate fi urmărit aici.

Noutăţile partenerilor

comentarii: