image
Sursa foto: thedallasflagstore.com

NATO: Majoritatea germanilor ar dori reducerea dependenţei de SUA şi apropierea de Rusia

Majoritatea germanilor sunt favorabili reducerii dependenţei de SUA şi strângerii relaţiilor cu Rusia, relevă un sondaj realizat de YouGov la comanda agenţiei dpa.

În proporţie de 55%, persoanele intervievate au declarat că, în cazul unui atac, ar dori ca statele europene din NATO să se apere singure, fără ajutor din partea Statelor Unite.

În schimb, 21% dintre respondenţi nu vor să renunţe la sprijinul militar al SUA.

Pe de altă parte, 48% sunt de acord cu o retragere totală sau parţială a celor 35.000 de militari americani staţionaţi în Germania, în timp ce procentul celor care consideră că întregul contingent american ar trebui să rămână este de 32%.

Sondajul mai relevă un sprijin puternic pentru relaţii mai apropiate cu Rusia, 54% dintre respondenţi declarând că NATO ar trebui să coopereze mai strâns cu această ţară.

Numai 21% sunt favorabili menţinerii poziţie dure împotriva Moscovei.

Sondajul arată o divizare în ce priveşte sancţiunile economice aplicate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei: 34% sunt de acord cu suspendarea lor, 37% sunt împotrivă, iar 29% nu au exprimat o opinie.

Sondajul a fost dat publicităţii marţi, înaintea summitului NATO de la Londra

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: