image
Sursa foto: Getty Images

Ronaldo şi-a luat familia şi a plecat din Italia, din cauza coronavirusului: Unde a fost surprins starul lui Juventus

Cristiano Ronaldo a plecat din Italia pentru a se îndepărta de focarul de coronavirus. Starul lui Juventus Torino a plecat în oraşul natal, Funchal, unde va fi alături de mama sa, care a fost internată pe 2 martie, după ce a suferit un atac cerebral.

Campionatul în Serie A a fost întrerupt până pe 3 aprilie, din cauza numeroasele cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus, din Italia. Ronaldo a profitat de această situaţie şi a plecat din Torino - unul dintre cele mai afectate oraşe. Potrivit Marca, Ronaldo şi-a luat familia şi a plecat cu un avion privat spre oraşul natal, Funchal.

Cu această ocazie, starul lui Juventus Torino va putea să fie şi alături de mama sa, care în continuare este internată, după ce pe 2 martie a suferit un atac cerebral. Presa din Italia susţine că Ronaldo va sta mai multe zile în Funchal, mai ales că situaţia din Italia este foarte gravă.

Ultimul meci în care Cristiano Ronaldo a jucat a fost derby-ul cu Inter Milano, câştigat cu 2-0 de Juventus, pe 8 martie. Atunci, jucătorul de 35 de ani a bifat jocul cu numărul 1.000 ca profesionist.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: