image
Sursa foto: jurnal.md

FOTO: Ce discută deputații grupului Șor pe chat la ședința Parlamentului; „Soțîki” și indicații de la Sârbu

Fostul deputat Sergiu Sârbu, actual vicepreședinte al Partidului Șor, pare să coordoneze membrii fracțiunii în timpul ședinței Parlamentului, dând indicații acestora când trebuie să ia atitudine.

În discuția din chatul comun al fracțiunii, cu fotografia lui Ilan Șor de profil, deputații discută despre ceea ce se examinează la Parlament, cine și ce întrebări să adreseze la examinarea bugetului.

Posesoarea telefonului, Reghina Apostolova, scrie că despre un subiect au vorbit deja „soțîki” (socialiștii), la care fostul deputat Sergiu Sârbu, actual vicepreședinte al Partidului Șor, îndeamnă ca deputații fracțiunii să se expună. „Pentru presa noastră e bine ca aceasta să vină de la noi”, spune Sârbu.

Totodată, Apostolova scrie că va vorbi în general despre proiect, nu doar despre medici, cărora „deja de două ori le-a fost majorat salariul”.

jurnal.mdjurnal.md

Tot la ședința de astăzi, un alt deputat al Partidului Șor, Vadim Fotescu, a fost suprins în timp ce primea sfaturi într-o conversație.

Jurnal.mdJurnal.md

Noutăţile partenerilor

comentarii: