image
Sursa foto: privesc.eu

Platforma DA ar putea să înainteze moțiune de cenzură împotriva Guvernului și să organizeze proteste; Care este motivul

Platforma DA anunță că ar putea să înainteze moțiune de cenzură împotriva Guvernului și să organizeze proteste masive, în cazul în care va trece proiectul privind rectificarea sistemului public de pensii.

În decembrie anul trecut, Parlamentul a votat unanim modificarea la legea privind sistemul public de pensii, prin care este prevăzută indexarea de două ori pe an a pensiilor ce nu depășesc minimul de existență. Atunci media creșterii anuale a prețurilor de consum pentru ultimii trei ani a fost stabilită drept coeficient de indexare pentru toate pensiile.

„Ce se întâmplă, însă, acum, la nici trei luni de la acea decizie a legislativului? Fără cele mai mici scrupule, manipulând şi minţind opinia publică, Igor Dodon renunță la ideea majorării în valoare dublă a veniturilor a peste 400 de mii de pensionari. Atragem atenţia că orice ar spune Dodon, această modificare anulează creșterea în valoare dublă a veniturilor majorității pensionarilor. Dodon şi guvernul său de buzunar propun indexarea tuturor pensiilor de două ori pe an cu coeficientul de inflație pentru șase luni precedente. Altfel spus, se revine la formula care a fost în vigoare până în decembrie 2019, când pensiile erau indexate o dată pe an cu coeficientul inflației anuale”, a declarat liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

Potrivit formațiunii, conform formulei votate de Parlament, urma ca pensiile a peste 400 de mii de pensionari, să fie indexate cu 14 – 16%. Dacă noul proiect de lege va trece, indexarea va fi cu 3,5% la 1 aprilie și cu 3,5% la 1 octombrie.

„De dragul celui de-ai doilea mandat, Igor Dodon recurge la minciuni. Politica socială a lui a rămas doar la televiziunile din holdingul său. Cu cât mai multe televiziuni are, cu atât mai puține politici sociale promovează. În decembrie, Platforma DA a votat pentru indexarea de două ori pe an a pensiilor. Formula votată prevdea că indexarea pensiilor se va face de două ori pe an cu coeficientul inflației pentru trei ani. În mod normal pentru 400 de mii de pensionari, după această formulă, indexarea în 2020 urma să fie cu 14 – 16%. Ceea ce acum se elaborează în secret nu este altceva decât renunțarea la sprijinul celor mai vulnerabile categorii a populației. La 1 aprilie, toate pensiile, și cele mari, vor fi majorate cu 3,5%, iar la 1 octombrie cel mai probabill încă cu 3,5%. Adică revenim de la formula de la care am plecat”, a adăugat vicepreședintele formațiunii, Alexandru Slusari.

„Guvernul lui Dodon ne-a asigurat ă deficitul bgetar va fi acoperit. A trecut doar o lună și acest Guvern începe să-și recunoască incompetența”, a menționat și deputatul Liviu Vovc.

Platforma DA a atenționat că, în cazul aprobării de către executiv proiectului de lege, se vor întruni pe deplin toate circumstanțele pentru înaintarea moțiunii de cenzură pentru Guvern și organizarea unor proteste populare masive.

Noutăţile partenerilor

comentarii: