image
Sursa foto: Jurnal.md

Ministerul Educației reacționează la petiția unui grup de părinți privind prelungirea vacanței de toamnă a elevilor

După ce mai mulți părinți nemulțumit de faptul că vacanță elevilor a fost prelungită cu încă 7 zile din cauza pandemiei au ieșit astăzi în fața Guvernului RM și au solicitat ca elevii să revină la ore, Ministerul Educației informează că acest lucru nu se va întâmpla.

„Ministerul Educației și Cercetării tratează cu înțelegere și împărtășește pe deplin îngrijorările părinților în legătură cu prelungirea vacanței de toamnă în unele instituții de învățământ. În același timp, una dintre preocupările de bază ale Ministerului este starea sănătății elevilor și a cadrelor didactice în condițiile creșterii numărului de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19. Ministerul va colabora cu OLSDÎ și directorii instituțiilor de învățământ pentru identificarea celor mai bune modalități și termene de recuperare a orelor”, se precizează în comunicatul de presă emis de Minister.

Ministerul Educației și Cercetării reiterează că a decis prelungirea vacanței de toamnă pentru instituțiile de învățământ din localitățile aflate în prag roșu de alertă, la recomandarea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), în scopul prevenirii răspândirii COVID-19.

Astfel, conform datelor prezentate de organele locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ), în perioada 01-07 noiembrie, 422 de instituții de învățământ vor avea vacanță prelungită. Aceste instituții vor relua procesul educațional, cu prezența fizică a elevilor, din data de 8 noiembrie anul curent.

De astăzi, 817 instituții de învățământ general, din localitățile care nu se află în prag roșu de alertă, au reluat procesul educațional cu prezența fizică a elevilor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: