image
Sursa foto: jurnal.md

Un bărbat care a fost deținut arbitrar și ilegal 17 zile în penitenciar cere statului să-i achite suma de 38 000 de lei

Pe 14 aprilie Curtea Supremă de Justiție a emis o încheiere pe cauza unui bărbat deținut ilegal și arbitrar în instituția penitenciară, fiind respins recursul Ministerului Justiției. Pe acest caz, statul este obligat să achite reclamantului suma de 38.000 lei sub formă de prejudiciu moral și material, anunță Promo-LEX.

Asociația Promo-LEX a reprezentat în instanțele naționale un reclamant care a solicitat prin acțiunea sa de a îi fi constatată încălcarea prevederilor art. 5 al CEDO (Dreptul la libertatea și siguranța persoanei). Acesta s-a plâns ca a fost privat de libertate timp de 17 zile în instituția penitenciară. Instituția a refuzat să-l elibereze pe reclamant de la executarea pedepsei închisorii imediat din data pronunțării încheierii judecătorești privind liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen.

Pentru detenția ilegală și arbitrară, reclamantul a adresat instanței de judecată o acțiune civilă, solicitând recuperarea prejudiciului moral și material cauzat din contul statului.

Judecătoria Chișinău sediul Centru pe 20 februarie a admis acest capăt de cerere și a constatat încălcarea dreptului reclamantului la libertate pentru o perioada de 17 zile. Pentru compensarea prejudiciului adus, a fost acordat suma de 3952,50 lei, prejudiciu material, și suma de 34000 lei prejudiciu moral, ceea ce constituie echivalentul a 2000 lei pentru fiecare zi de detenție ilegală.

Potrivit avocatei Promo-LEX, Victoria Gamurari, hotărârea instanțelor naționale este importantă din perspectiva aplicării directe a Convenție Europene a Drepturilor Omului, cât și interpretării corecte a momentului în care urmează a fi puse în executare încheierile judecătorilor de instrucție privind aplicarea instituției liberării condiționate de pedeapsă penală înainte de termen. Aceste încheieri judecătorești sunt executorii imediat din momentul pronunțării. Este îmbucurător faptul că compensația morală acordată instanțele naționale corespunde sumelor decise de CtEDO în cauze similare.

Noutăţile partenerilor

comentarii: