image
Sursa foto: politia.md

Un tânăr de 27 de ani, reținut pentru proxenetism: Impunea mai multe fete să se prostitueze într-un apartament din capitală

Un tânăr în vârstă de 27 de ani din capitală a fost reținut după ce s-a descoperit că acesta face parte dintr-un grup criminal specializat în proxenetism. Suspectul împreună cu alți indivizi racola tinere și le convingea să se prostitueze.

Potrivti poliției, de la începutul anului și până în prezent, suspecții au racolat prin intermediul rețelelor de socializare, mai multe tinere și le-au convins să se prostitueze contra unor sume de bani. Aceștia ar fi promis victimelor cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, sume de la 3000 la 4000 de lei zilnic.

Tinerele acordau servicii în unele apartamente din Chișinău sau erau transportate la domiciliile solicitanților. Suspecții încasau 1000 de lei pentru o oră de servicii sexuale prestate și 300 euro pentru o noapte.

Individul de 27 de ani a fost reținut în timp ce transmitea o sumă de bani. Ulterior s-a constat că acesta figura ca inculpat într-un dosar deschis pentru trafic de copii.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru proxenetism, iar dacă vinovăția bărbatului va fi demonstrată, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de până la șapte ani.

Noutăţile partenerilor

comentarii: