image
Sursa foto: procuratura.md

Zeci de vieți distruse: Doi traficanți de droguri din Nisporeni și Strășeni condamnați la ani grei de detenție

Doi bărbați de 31 și 23 de ani din Chișinău au fost condamnați la 12 și 5 ani de închisoare pentru trafic de droguri în valoare de circa 800.000 lei.

Dosarul penal a fost gestionat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), La pronunțarea sentinței, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus și achitarea de către aceștia în folosul statului a contravalorii remunerării care le fusese transferată pe conturi bancare, în sumă de circa 800.000 de lei, precum și menținerea sechestrului solicitat de procurorul PCCOCS asupra apartamentului unuia dintre cei doi. În cazul în care aceștia nu vor achita către stat sumele primite ca remunerare pentru trafic de droguri, apartamentul va fi confiscat.

La condamnarea bărbatului cu vârsta de 31 de ani, judecătorul a luat în considerare faptul că acesta în 2020 a fost condamnat pentru jaf, de aceeași instanță de judecată, cu suspendarea pedepsei pentru un termen de 4 ani.

În ceea ce privește celălalt inculpat, pedeapsa mai blândă aplicată ține de lipsa antecedentelor penale și rolul pe care-l avea în cadrul grupului infracțional.

Cei doi sunt din Nisporeni și Strășeni și și-au desfășurat activitatea ilegală în Chișinău, pe parcursul anului trecut, până la reținerea lor în noiembrie 2021 și plasarea în arest preventiv. Potrivit sentinței pronunțate, cei doi primeau și puneau în vânzare droguri de tip PVP (cristale albe sau roz, denumite „sare”, care pot provoca paranoia sau halucinații ce pot duce și la automutilarea consumatorului).

Bărbatul mai în vârstă era responsabil de preluarea cantităților inițiale de droguri, pe care le reambala în pliculețe mai mici; iar cel de-al doilea le livra în locațiile din care clienții ulterior le preluau, după ce achitau costul acestora, la terminale de plată.

În cadrul perchezițiilor desfășurate, pe lângă droguri, au fost ridicate și peste 15.000 de pliculețe autosigilante, folosite la vânzare drogurilor, dozatoare, precum și cântare speciale.

Noutăţile partenerilor

comentarii: