image
Sursa foto: Profimedia

Daniil Medvedev, interzis la Wimbledon? Măsurile pregătite de britanici pentru a sancționa Rusia

All England Club, organizatorul turneului de Grand Slam de la Wimbledon, ia în calcul să interzică dreptul de participare pentru sportivii ruși și bieloruși, din cauza invaziei ruse din Ucraina.

Statutul independent pe care îl are All England Club permite aplicarea unor sancțiuni, fără posibilitatea unor repercusiuni din partea ATP și WTA.

Organizatorii turneului de la Wimbledon se tem de implicațiile unui posibil triumf al lui Daniil Medvedev (locul 2 ATP) în acest turneu, potrivit The Telegraph.

Un membru al All England Club a declarat că participarea jucătorilor din Rusia și Belarus ar aduce un beneficiu de imagine regimului lui Vladimir Putin, în contextul războiului din Ucraina.

“Cluburile membre private au mai multă libertate în privinţa cui să permită sau nu accesul, astfel încât să nu fie supuse aceloraşi legi de discriminare ca şi celelalte turnee.

Cei care se află la conducerea circuitului profesionist au libertatea de a interzice jucători dacă aceştia au fost găsiţi de aranjare de meciuri sau de dopaj, dar trebuie să demonstreze că această acţiune este rezonabilă.

În acest caz, jucătorii ruşi ar putea depune plângere că sunt împiedicaţi să îşi câştige existenţa. Totuşi, turneul de la Wimbledon are un alt statut şi regulile sunt diferite”, a precizat sursa citată de The Telegraph.

Termenul-limită pentru înscrieri la Wimbledon este la mijlocul lunii mai. AELTC va lua o decizie în privința sportivilor din Rusia și Belarus în următoarele săptămâni.

Ministrul Sportului din Marea Britanie, Nigel Huddleston, a precizat că Daniil Medvedev și ceilalți jucători din Rusia și Belarus ar putea fi interziși la Wimbledon, dacă nu vor oferi asigurări că nu susțin regimul lui Vladimir Putin.

Sportivii ruși au fost acuzați de către ucraineni că nu vor să ia atitudine față de conflictul militar declanșat de Rusia în Ucraina, de frica unor represalii din partea autorităților de la Moscova.

Participarea sportivilor din Rusia și Belarus la competiții, precum și echipele din aceste țări, au fost interzise în mai multe sporturi. Comitetul Internațional Olimpic a recomandat federaţiilor să analizeze posibilitatea suspendării ruşilor şi bielorușilor, ca urmare a sancțiunilor internaționale impuse Rusiei și Belarusului.

În tenis, jucătorii din Rusia și Belarus au primit permisiunea de a participa la turnee, dar nu sub steagul Rusiei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: