image
Sursa foto: Getty Images

Final de carieră pentru Roger Federer? Avertismentul unui antrenor

Roger Federer a suferit două intervenții chirurgicale la genunchiul piciorului drept în acest an, în februarie și iunie, situație ce l-a forțat să își anunțe retragerea de la toate turneele din acest sezon, indiferent de momentul reluării circuitului.

Brad Gilbert, fost număr patru ATP în anii '90, în prezent antrenor de tenis, dezvăluie că cele două operații suferite de Federer la genunchi, într-o perioadă scurtă de timp, i-ar putea grăbi retragerea elvețianului, recuperarea de după accidentare fiind îngreunată și de vârsta lui Roger, ajuns la 38 de ani.

”Când ai 25 - 26 de ani, poți lua o pauză de șase luni și să te recuperezi, pentru că timpul îți permite, dar, la 38 de ani, situația e cu totul diferită. Cred că există o șansă reală ca Roger Federer să ajungă în afara capilor de serie la ediția viitoare a Australian Open.

Mi-aș dori enorm să-l văd pe Roger la un nivel ridicat anul viitor la Melbourne, dar situația sa este complicată și foarte îngrijorătoare.

Ken Rosewall și Jimmy Connor au jucat la un nivel fantastic la 38 de ani, dar tenisul din ziua de azi este cu totul diferit și, la vârsta asta, să revii după o accidentare la genunchi este foarte dificil”, a declarat Brad Gilbert, fost antrenor al lui Andre Agassi sau Andy Murray, potrivit Tenniscircus.

Roger Federer a participat la un singur turneu în acest sezon, suspendat de la începutul lunii martie. La Australian Open, elvețianul a fost eliminat în semifinale, după 6-7 (1), 4-6, 3-6 cu Novak Djokovic, care a reușit să câștige trofeul de la Melbourne.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: