image
Sursa foto: Jurnal.md

Cât de sănătos mănâncă moldovenii: „Cu ce putem cu aceea ne alimentăm, pensia e mică”

Unii compatrioți de-ai noștri spun că ar vrea să mănânce sănătos, dar pensia ori salariul sunt prea mici și nu le permit acest lucru. Alții susțin că reușesc totuși să respecte un regim alimentar echilibrat. Sunt afirmațiile mai mulți oameni, cu care au discutat astăzi reporterii Jurnal TV în Piața Centrală din Chișinău, cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei, marcată în 150 de țări.

Specialiștii atrag atenția asupra faptului că în ultimele decenii, ne-am schimbat dramatic modul de alimentație în urma globalizării, urbanizării și creșterii veniturilor.

Obezitatea, dar și malnutriția afectează aproape fiecare a treia persoană, iar prognozele arată că până în 2025 aproape jumătate din populația de pe glob va fi afectată.

Oamenii au spus că încearcă să mănânce cât mai sănătos, alții că nu le ajung bani pentru aceasta.

„Ne alimentăm cu ce putem, pensia e mică”, a declarat unul dintre cumpărători.

„Oamenii mănâncă tot ce e ieftin și nesănătos pentru că nu mai sunt bani”, mai precizează aceștia.

Adunarea Generală ONU a decis, în 1980, marcarea Zilei Mondiale a Alimentației, considerând că „este o nevoie fundamentală a omului și o condiție necesară supraviețuirii și prosperității ființei umane”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: