image
Sursa foto: bordergov.md

O carte de identitate românească a fost găsită ascunsă într-un colet cu destinația Germania

O carte de identitate românească a fost depistată ascunsă în încălțămintea care se afla într-un colet. Documentul a fost descoperit într-un microbuz care efectua cursa regulată Moldova - Germania.

Pe sensul de ieșire din țară, la linia de control s-a apropiat un mijloc de transport de model Mercedes Sprinter, la volanul căruia se afla un conațional.

La solicitarea polițistului de frontieră, conducătorul auto a prezentat actele necesare pentru autorizarea trecerii. În timpul controlului, s-a recurs la verificarea coletelor care se aflau în portbagajul mașinii.

Astfel, s-a depistat în încălțăminte o carte de identitate care ar fi eliberată de către autoritatea competentă din România. Examinată vizual, s-a identificat lipsa unor elemente de protecție, iar cu ajutorul tehnicii din dotare s-a confirmat neveridicitatea ei. Documentul era emis pe numele unui locuitor al orașului Cahul, în vârstă de 39 de ani.

Audiat, șoferul a comunicat că atunci când a primit coletul respectiv pentru al transporta până în Germania nu l-a verificat minuțios pentru a ști cu exactitate ce se află în el. Bagajul urma să ajungă la persoana menționată în actul cu pricina.

În cele din urmă cartea de identitate românească a fost transmisă spre efectuarea expertizei tehnico-juridice și întocmit un proces verbal de constatare a incidentului. Polițiștii de frontieră cercetează sub toate aspectele legale pentru a stabili toate circumstanțele.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: