image
Sursa foto: partidulsor.md

Ilan Șor, atac dur la adresa ambasadorului UE în Republica Moldova

Ilan Șor a lansat astăzi un val de acuzații dure la adresa ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko. Potrivit lui Șor, diplomatul își dorește, nici mai mult, nici mai puțin, să „preia controlul total asupra Republicii Moldova”. Șor a reacționat astfel după ce oficialul european a declarat recent că este îngrijorător când „persoane implicate în frauda bancară decid în ceea ce privește formarea Guvernului”.

În declarația sa, Peter Michalko nici măcar nu l-a vizat pe Ilan Șor sau pe deputații Partidului Șor.

„Este îngrijorător când persoane care au fost parte la frauda bancară sunt implicate în negocieri sau procese de decizie în ceea ce privește formarea Guvernului”, a spus Michalko.

Chiar și așa, Ilan Șor s-a simțit vizat atunci când Peter Michalko a vorbit despre „persoane implicate în frauda bancară” și a răbufnit cu un mesaj agresiv împotriva ambasadorului:

„Comportamentul lui Peter Michalko este chiar de neînțeles. Oare activismul lui Michalko nu depășește eticheta diplomatică? Oare domnul diplomat, care ne învață cum să trăim în conformitate cu regulile și standardele europene, nu știe că și în Europa există termenul „prezumția nevinovăției”? Să nu înțeleagă oare dl Michalko că, insultându-mă, ofensează, de fapt, 120 de mii de cetățeni ai țării mele care au votat pentru Partidul „ȘOR”? Ei ne-au dat voturile pentru ca noi să le rezolvăm problemele. Și asta deoarece dl Michalko și lingăii lui din Moldova nu rezolvă problemele oamenilor simpli. Când Partidul „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova” au semnat pentru susținerea candidaturii Marianei Durleșteanu pentru funcția de prim-ministru, ne-am condus doar de experiența sa profesională impecabilă și de calitățile candidatului. Nu am cerut sfatul nimănui, nu am alergat pe la ambasade, nu i-am sunat pe diplomați. Am decis singuri, punând pe prim-plan interesele Moldovei și ale cetățenilor. Anume aceasta nu-i place lui Michalko. El vrea ca deciziile suverane ale țării să fie luate în biroul lui. Iată de ce Michalko scuipă pe prezumția nevinovăției și atacă Partidul „ȘOR”. El înțelege că nu vom acționa în interesele unui administrator autoproclamat din afară, ci exclusiv în interesele cetățenilor”.

În timp ce Ilan Șor lansează atacuri dure asupra oficialilor europeni, anume Uniunea Europeană, alături de România, a oferit cel mai consistent ajutor financiar și material pentru Republica Moldova, în contextul pandemiei.

Potrivit Ministerului Sănătății, Uniunea Europeană a acordat sub formă de o donații dispozitive medicale și echipamente de protecție în valoare de peste 45 de milioane lei. Paralel, majoritatea statelor membre UE au acordat asistență directă Republicii Moldova în lupta cu noul coronavirus.

Mai mult, în ultimii zece ani, Republica Moldova a beneficiat de peste un miliard de euro din partea Uniunii Europene pentru derularea a peste o mie de proiecte în diferite domenii, fiind cel mai mare beneficiar de ajutor din partea UE pe cap de locuitor din vecinătatea estică.

comentarii: