image
Sursa foto: Irina Nechit

Expoziția „Scriitori din cronica Unirii”, vernisată la noul sediu al Muzeului de Literatură „Mihail Kogălniceanu” // FOTO

Noul sediu al Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, situat pe strada Alexei Mateevici, nr. 79 (blocurile A, B, V, G), a fost inaugurat.

„Clădirea în stil conac, grădina, curtea cu arbori și soare constituie un spațiu pe care până acum abia dacă îndrăzneam să-l visăm. La manifestarea inaugurală, desfășurată în aer liber, într-o locație atât de distinsă, cu oameni din elita noastră culturală, mi-a părut că trăiesc momente de irealitate. Dar totul e real, muzeul are un nou sediu și sperăm că aici se va forma un centru de cultură și spiritualitate pe care ni l-am dorit demult. Apreciem organizarea ireproșabilă e evenimentului, Felicitări echipei muzeului în frunte cu Maria Șleahtițchi, scriitoare, critic literar, cercetător științific”, spune scriitoarea Irina Nechit.

Totodată, în contextul evenimentelor dedicate Zilei Internaționale a Muzeelor, a fost vernisată expoziția stradală „Scriitori din cronica Unirii”, dedicată lui Constantin Stere, lui Alexei Mateevici, lui Pan Halippa și lui Ștefan Ciobanu. Expoziția va fi deschisă până pe 21 iulie.

La eveniment au participat oficiali, scriitori, muzeografi, prieteni ai muzeului. Curatorii expoziției sunt Sergiu Stanciu și Vasile Malanețchi.

Strada Alexei Mateevici din Chișinău este plină de istoricitate, este un loc al memoriei noastre literare și culturale: aici au locuit mai mulți scriitori, între care Constantin Stere, Alexei Mateevici, Vasile Vasilache; tot aici s-a aflat clădirea Sfatului Țării, unde s-a votat Unirea din 1918; pe această stradă s-a aflat, un timp, sediul Uniunii Scriitorilor din RSSM etc.

Irina NechitIrina Nechit
Irina NechitIrina Nechit
Irina NechitIrina Nechit

Noutăţile partenerilor

comentarii: