image
Sursa foto: captură video

Igor Grosu, după închiderea secțiilor din țară: „Să fim atenți, vor încerca să trișeze la numărarea voturilor”

Președintele interimar al PAS, Igor Grosu, a declarat într-un briefing de presă că oponenții lor politici vor încerca să trișeze la numărarea voturilor. Acesta a îndemnat membrii birourilor secțiilor de votare și instituțiile statului să vegheze atent întregul proces.

„Noi vom aștepta calm rezultatele finale. O să am o adresare oficială către aceleași instituții ale statului: atenție, sarcina voastră, obligația voastră este să vegheați în continuare după ce s-au închis secțiile, ca votul oamenilor să nu fie fraudat, să nu fie furat, pentru că acești indivizi, oponenții noștri, n-o să se lase atât de ușor bătuți. Eu sunt sigur că ei vor încerca să trișeze și în continuare în procesul de numărare a voturilor”, a spus Grosu.

Deputatul speră că în pofida provocărilor și a actelor de corupere, oamenii au votat conștient.

„Vreau să menționez că acest rezultat s-a întâmplat în niște condiții vitregi. În pofida tuturor minciunilor și obstacolelor puse în fața cetățenilor, în fața diasporei, lumea a ieșit și a votat. Am văzut cu toții o campanie murdară, am văzut cum au fost transportați alegătorii organizat, am văzut din păcate încă practici murdare de cumpărare a voturilor. Necătând la acest fapt, sunt sigur că marea majoritate a oamenilor au au ieșit și au dat un vot conștient pentru un viitor mai bun”, a punctat Grosu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: