image
Sursa foto: Jurnal.md

Ex-deputatul Nichiforciuc, pus sub învinuire pentru corupție; A propus 8 milioane de lei unei deputate ca să părăsească PCRM

Procuratura Anticorupție informează că la 18 iulie 2022, procurorii anticorupție i-au înaintat învinuirea unui fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de corupere activă.

Așadar, potrivit probelor administrate de către procurori, s-a constatat că, fostul deputat, în perioada lunilor mai – iulie a anului 2016, în timp ce se afla în incinta sălii de ședință a Parlamentului Republicii Moldova, personal din numele Partidului Democrat a promis unei deputate din Parlamentul Republicii Moldova, valută străină în sumă de la 350 000 euro, ceea ce constituie echivalentul sumei de 7 777 650 lei, pentru ca aceasta din urmă să părăsească Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova din Parlament și în calitatea sa de deputat să voteze proiectele de lege înaintate de Partidul Democrat.

Prin urmare, Procuratura Anticorupție precizează că acțiunile de urmărire penală pe acest caz sunt în curs de desfășurare, iar la apariția unor circumstanțe, organul de drept va reveni cu informații actualizate.

Totodată, PA dă asigurări că investigațiile penale pe acest caz se efectuează în limitele legislației procesual penale, cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților persoanei vizate, cu asigurarea principiului prezumției de nevinovăție, confidențialității urmăririi penale, respectării vieții private și a datelor cu caracter personal.

Noutăţile partenerilor

comentarii: