image
Sursa foto: Facebook/Vasile Năstase

Vasile Năstase, întâlnire cu locuitorii din Trușeni: Oamenii vor beneficia de un proiect de canalizare de 250 de mil. de lei

Fondul de investiții european a aprobat finanțarea proiectului de canalizare a localității Trușeni municipiul Chișinău, iar finanțarea propriu-zisă a proiectului va începe la toamnă. Anunțul a fost făcut de deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Vasile Năstase, în cadrul unei întâlniri cu consilierii municipali și locali. Este vorba de un proiect în sumă de circa 250 de milioane de lei.

„Este o veste foarte bună, deoarece am reușit să convingem finanțatorii să aloce în totalitate fonduri nerambursabile, or inițial era vorba și de o contribuție locală de zece la sută din partea oamenilor” a precizat Vasile Năstase.

Între timp a fost soluționată și o problemă mai veche legată de apeduct, activitatea căruia a fost întreruptă din cauza unor dispute birocratice.

„După ce am intervenit în calitate de deputat, alături de consilierii noștri municipali, administrația primăriei capitalei a rezolvat definitiv problema, acum apa a ajuns la intrarea în satul Trușeni, urmând a fi conectată la sistemul local. Pentru acest lucru, consilierii au aprobat toată finanțarea necesară”, a mai spus Vasile Năstase.

Facebook/Vasile NăstaseFacebook/Vasile Năstase
Facebook/Vasile NăstaseFacebook/Vasile Năstase

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: