image
Sursa foto: Facebook/Mihai Istrati

Profesor de engleză din RM, stabilit în China: „Oamenii stau în casă; Fiecare încearcă să reducă interacţiunea cu ceilalţi”

Comisia Națională de Sănătate din China a anunțat joi dimineață că 170 de persoane au decedat în urma epidemiei cu noul coronavirus, iar alte peste 1.700 de cazuri au fost confirmate, astfel că numărul total a ajuns la 7.711.

Mihai Istrati este unul din cei 300 de cetăţeni ai Republicii Moldova aflaţi în această ţară. Tânărul este orginar din satul Slobozia-Duşca, raionul Criuleni. A absolvit Northwest Normal University din provincia Gansu, China şi este profesor de limba engleză la o şcoală canadiană din Lanzhou , oraş situat la circa 1500 de km de or. Wuhan, unde a izbucnit epidemia cu noul coronavirus.

Profesorul ne informează că, deşi este departe de focar, ritmul vieţii obişnuite a fost dat peste cap pe întreg teritoriul Chinei. Locuieşte în or. Lanzhou. La momentul actual se află în vacanţa oferită cu ocazia sărbătorilor de Anul Nou chinezesc, care durează 14 zile.

„În provincia noastră au fost înregistrate 13 cazuri de îmbolnăvire. Viaţa se deosebeşte prin faptul că fiecare încearcă să reducă pe cât e posibil interacţiunea cu ceilalţi”, spune el.

Mihai ne relatează că, deşi este o situaţie excepţională, autorităţile chineze dau dovadă că sunt pregătite şi reacţionează prompt.

„Populaţia de aici s-a confruntat cu o epidemie în 2003. Poate din această cauză sunt mult mai bine pregătiţi, izolează focarele, dezinfectează mijloacele de transport public, au întreprins măsuri ample de informare a populaţiei cum să prevină infectarea cu noul virus. Fiecare direcţie de învăţământ regională decide în funcţie de evoluţia epidemiei dacă să prelungească ori nu vacanţa. Ministerul Educației din China a anunțat însă la începutul săptămânii că va amâna începerea noului semestru școlar”, a menționat Mihai Istrati.

Profesorul ne mai informează că marchează deja timp de trei ani anul nou în această ţară. Anul acesta sărbătoarea se deosebeşte în comparaţie cu anii precedenţi.

„De obicei, de Anul Nou, chinezii merg în vizite pe la moşi, mătuşe, veri şi alte rude. Anul acesta au fost anulate toate întâlnirile publice şi oamenii au fost sfătuiţi să stea acasă. Sunt la ţară, la părinţii unei prietene, într-o localitate din suburbia or. Wuwei. Oamenii stau închişi în case, privesc filme, concerte, joacă cărţi. Vagoanele metroului sunt dezinfectate în fiecare zi. Staţiile de metrou – de trei ori pe zi”, ne mai spune Mihai.

Întrebat dacă nu intenţionează să părăsească China, tânărul a menționat că panica legată de noul virus pare a fi mai mare în afara Chinei, decât în interiorul ei.

„Părinţii, rudele, prietenii îşi fac griji, în special reieşind din ştirile pe care le urmăresc, în care apar imagini şocante din Wuhan, centrul focarului, cu pacienţi inconştienţi, spitale supraaglomerate. Suntem departe de focar şi îi asigur că aici e linişte, purtăm măşti de protecţie, ne dezinfectăm mâinile. Părinţii, de, ca părinţii, ne dau sfaturi să mâncăm ceapă, usturoi, să avem grijă de noi”, ne mai spune tânărul.

Bilanțul anterior, comunicat miercuri dimineață, indica 132 de decese și 5.974 de cazuri confirmate, transmite Digi24.ro. Se crede că noul virus ar fi apărut anul trecut într-o piață în care se vindeau fructe de mare din centrul orașului Wuhan, care vindea ilegal pește și apoi s-a extins în alte orașe din China, inclusiv Beijing și Shanghai, precum și în alte țări: Statele Unite, Arabia Saudită, Singapore, Thailanda, Nepal, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Franța și Canada.

profesor Chinaprofesor China

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: