image
Sursa foto: border.gov.md

Trei bărbați din sudul țării, depistați în toiul nopții, în zona de frontieră cu o armă de vânătoare deținută ilegal

Trei bărbați, printre care unul „echipat” cu o armă de vânătoare, au fost depistați în toiul nopții, în zona de frontieră din sudul țării.

Ieri, în jurul orei 22:30, aflați în misiune de serviciu în zona de competență a Direcției, ofițerii Secției Echipe Mobile au observat trei persoane care se deplasau dinspre linia de frontieră spre intrarea în localitatea Crihana Veche, raionul Cahul. În cadrul monitorizării, cu ajutorul dispozitivului de vedere pe timp de noapte, polițiștii de frontieră au văzut că una din persoane ducea în mână o armă, pe care a aruncat-o jos la apropierea patrulei.

La fața locului, persoanele prezentau semne vizibile de stare de ebrietate și nu aveau asupra lor acte de identitate. Aceștia le-au declarat polițiștilor de frontieră că sunt locuitori ai raioanelor Cahul și Cantemir. Fiind întrebați despre scopul aflării în zona de frontieră pe timp de noapte, aceștia au declarat că ar fi fost în vizită la un cunoscut ce deține o stână în zona de frontieră.

„Nu departe de locul reținerii s-au depistat o armă de vânătoare de model TOZ BM și două tuburi-cartușe de calibrul 12 mm. Deși inițial au declarat că nu le aparține arma, în cele din urmă unul din bărbați a recunoscut, însă nu ar avea actele pentru armă”, menționează Poliția de Frontieră printr-un comuniat de presă.

Arma împreună cu tub-cartușele au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizei balistice. Persoanele vor fi sancționate pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, conform art.332, al. (1) Cod Contravenţional al RM, iar posesorul armei riscă cercetare contravențională, conform art.361 (al.1) și art.128 (al.2).

border.gov.mdborder.gov.md

Noutăţile partenerilor

comentarii: