image
Sursa foto: Profimedia

Venituri record pentru Manchester City, în sezonul 2021-2022! Raportul publicat de “Cetățeni”

Manchester City a prezentat luni raportul financiar pentru sezonul 2021-2022. Campioana Angliei a înregistrat venituri și profituri record.

Încasările anunțate de Manchester City sunt de 613 milioane de lire sterline (aproximativ 703 milioane de euro). Profitul este de 41,73 milioane de lire sterline (aproximativ 48 de milioane de euro), pentru sezonul 2021-2022.

Veniturile “Cetățenilor” sunt aproape de recordul pentru un club de fotbal din Anglia - 627 milioane de lire sterline, Manchester United, în 2019.

Încasările clubului Manchester City au crescut cu 43,2 milioane de lire sterline față de exercițiul financiar 2020-2021, când majoritatea meciurilor s-au jucat cu porțile închise, din cauza pandemiei de coronavirus.

În perioada iulie 2021 – iunie 2022, Manchester City a făcut profit din vânzarea de jucători, de 67,6 milioane de lire sterline.

Din bilete, Manchester City a câștigat 54,5 milioane de lire sterline.

Veniturile comerciale au crescut de la 271,7 milioane de lire la 309,5 milioane de lire sterline.

În ultimii ani, Manchester City a fost acuzată de practici financiare incorecte. În februarie 2020, Manchester City a primit interdicția de a mai participa în Champions League în următoarele două sezoane din partea UEFA, pentru încălcarea fair-play-ului financiar.

Ulterior, “Cetățenii” au obținut anularea deciziei la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: