„Dumnealui (Vladimir Plahotniuc, n.r.) controlează nu doar Procuratura, dar toată ţara. Procuratura a fost partajată politic, revenind PD, procurorul general a fost recomandat de PD. Despre aceasta ştie toată societatea şi, desigur, toţi procurorii. În astfel de circumstanţe, fiecare procuror, când soluţionează un caz sau altul, ia în calcul cine „figurează” în dosar, nu-i obligatoriu să i se spună direct. Dar cred că sunt şi cazuri când se fac recomandări. Fiecare procuror, indiferent de funcţia pe care o ocupă şi gradul pe care îl deţine, se lasă influenţat, ba sunt cazuri când caută singur situaţii pentru a-şi demonstra slugărnicia şi o face desigur din interes meschin. Niciun procuror nu poate fi influenţat dacă nu-şi doreşte acest lucru”, susţine Ion Diacov.

Procurorul demisionar mai spune că mai mulţi procurori cărora le-a expirat termenul constituţional încă lucrează în sistem şi că îndeplinesc orice li se cere, doar pentru a rămâne în sistem.

„Pe 2 decembrie 2015 expiră termenul constituţional de 5 ani de la numirea mea în funcţie. Conform legii, am dreptul să ocup funcţii de răspundere în Procuratură până la vârsta de 65 de ani, adică încă 2 ani şi jumătate. Apropo, în prezent, circa 20 de procurori cărora le-a expirat termenul constituţional, prin ordinul Procurorului General, îndeplinesc interimatul de procurori-şefi. E o situaţie ciudată. Or, aceşti procurori lucrează doar gândindu-se la ziua de azi, iar în acest fel, sunt şantajabili. Ei se gândesc, pe de o parte, că mâine nu vor mai fi în funcţie şi fac multe lucruri la limită, iar pe de altă parte, atunci când vine vreo cerinţă, ei repede o îndeplinesc, sperând că poate, cumva, vor rămâne, câştigând încrederea celor care-i conduc”, a declarat Diacov, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă.

Ion Diacov mai spune că lupta pentru funcţia de procuror general a început odată cu apariţia partidelor în RM şi că încercări de a controla şeful PG au avut loc şi în perioada primului preşedinte, Mircea Snegur, şi pe vremea când Petru Lucinschi era şef de stat. Odată cu venirea comuniştilor la putere, fenomenul a luat amploare şi toţi procurorii-şefi teritoriali se numeau în funcţie exclusiv cu acceptul personal al lui Vladimir Voronin. Şi mai tare s-a agravat situaţia după venirea guvernării proeuropene, când partidele de la putere pur şi simplu „au scos la licitaţie” instituţiile de drept.

„Mulţi dintre aceşti procurori puteau avea preferinţe sau viziuni politice diferite, dar se socoteau, oricum, oamenii lui Voronin. În această perioadă au fost instrumentate mai multe dosare la comandă. Când la putere a venit actuala coaliţie, situaţia în Procuratură a degradat din rău în mai rău. Partidele politice venite la putere au scos la „licitaţie” atât Procuratura, cât şi Ministerul de Interne, Justiţia, Vama. Mai rău, procurorii care au fabricat dosare la comandă, care s-au „evidenţiat” la 7 aprilie se regăsesc şi azi în „elita” Procuraturii. Mai mult ca atât, în presă, dar şi de la tribuna parlamentară, se făceau declaraţii că pentru funcţia de Procuror General s-au dat 2 milioane de euro. Aceste zvonuri nu s-au infirmat deci, probabil, sunt adevărate. Totuşi atunci nimeni nu şi-a dat demisia, nimeni nu a protestat. Persoanele care au admis imixtiune în activitatea Procuraturii de-a lungul timpului se socot în afara Legii, atotputernice, iar societatea, tolerând un astfel de comportament al aleşilor poporului, îi încurajează la noi abateri de la norma legală”, a mai declarat procurorul demisionar al municipiului Chişinău.

Întrebat dacă vreunul dintre cei patru preşedinţi ai RM l-au sunat vreodată sau i-au cerut ceva prin intermediari, Ion Diacov a spus că nu crede că vreun preşedinte a sunat vreun procuror teritorial şi că şefii de stat comunică exclusiv cu procurorul general. La întrebarea dacă Plahotniuc l-a contactat vreodată, Diacov a exclus că oligarhul vorbeşte personal şi direct cu procurorii.

Ion Diacov a mai declarat că, în situaţia creată în RM, este exclus că actuala clasă politică de la guvernare să fie convinsă să creeze premisele ca justiţia să devină independentă. „Asta se poate întâmpla peste un timp foarte îndelungat, peste zeci de ani, dar poate că niciodată, deoarece coruperea viitorilor politicieni se poate produce în procesul formării partidelor politice din lipsa aceluiaşi cadru legislativ. Aici suntem într-un cerc vicios. Nu avem cadru legislativ pentru că politicienii corupţi nu sunt cointeresaţi să-l creeze. Şi invers, avem politicieni corupţi pentru că nu avem cadrul legislativ necesar şi justiţie independentă. În viziunea mea, este o singură şansă de a ieşi din acest cerc vicios. Revoluţia.”, a punctat procurorul.

Totodată, Diacov s-a referit la legea cu privire la Procuratură, în situaţia în care este singurul procuror care a criticat şi critică noua legea aflată acum în Parlament. „Acest proiect, dacă va fi votat, va înrăutăţi şi mai mult imaginea şi autoritatea Procuraturii în societate, şi aşa ajunsă sub limita criticii. Mai mult, această lege creează în viitor premise pentru abuzuri din partea procurorilor. Deosebit de periculoasă poate deveni activitatea în aşa-numitele procuraturi specializate, care, indiscutabil, vor compromite noţiunea de luptă cu corupţia, se vor transforma în bâte politice, discreditând şi mai mult imaginea Procuraturii, care şi aşa este una dubioasă”, a conchis Ion Diacov.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.