„Oficial, Patriarhia rusă nu confirmă, dar nici nu dezminte o posibilă vizită a Patriarhului Kirill la Bucureşti. Chiar au părut destul de deranjaţi de faptul că presa din România ştie deja că Patriarhul rus a confirmat participarea. Mi s-a spus doar că vom fi anunţaţi din timp dacă această vizită va avea loc. Oricum, nu s-a trecut peste divergenţele care există între Bisericile Ortodoxe rusă şi română. Moscova nu vede nici acum cu ochi buni reînfiinţarea Mitropoliei Basarabiei şi susţine că Biserica Ortodoxă Română a intrat peste teritoriul ei canonic”, a relatat corespondentul TVR la Moscova. 

În Republica Moldova există o Biserică Ortodoxă Autonomă a Basarabiei, reprezentată de Mitropolia Basarabiei, care ţine de structura Bisericii Ortodoxe Române. În paralel, există şi Mitropolia Moldovei, care ţine de Biserica Ortodoxă Rusă.

Informaţia referitoare la vizita patriarhului Kirill la Bucureşti a fost difuzată, joi, mai întâi de Q Magazine, care cita surse diplomatice de la Kremlin, iar ulterior a fost confirmată pentru agenţiile de presă Agerpres şi News.ro de către purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

„Patriarhul Kirill si-a exprimat disponibilitatea de a accepta invitaţia de a veni la Bucureşti împreună cu ceilalţi Întâistătători ai altor Biserici Ortodoxe din fostele ţări comuniste. Au fost invitaţi în contextul Anului Comemorativ dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului şi al aniversării a 10 ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel. Vizita va avea loc şi cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie)”, a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.