„Pe 21 decembrie 2015, Consiliul Uniunii Europene a prelungit cu şase luni sancţiunile contra Rusiei, până pe 31 iulie 2016”, se arată într-un comunicat oficial.

„Sancţiunile, introduse pe 31 iulie 2014, au fost o reacţie la acţiunile Rusiei în estul Ucrainei”, aminteşte Consiliul UE.

Sancţiunile aplicate Rusiei vizează domeniul energiei, sistemul bancar şi industria rusă de apărare. Decizia a fost luată în pofida apelurilor premierului Italiei, Matteo Renzi, de relaxare a regimului sancţiunilor.