Astfel CPR readuce pe ordinea de zi subiectul privatizării Hotelului Cordu în decembrie 2008, despre care s-a scris mult în ultimii 8-9 ani.

Privatizare contestată

Complexul hotelier Codru, cu o suprafaţă totală de peste 10.500 de metri pătraţi, a fost proprietate de stat până pe 24 decembrie 2008, când a fost privatizat de compania Daranian Holdings Limited din Cipru, care a plătit 50,3 milioane de lei, circa 3,45 milioane de euro la cursul din acea zi.

Firma Daranian a fost reprezentată la semnarea tranzacţiei de Cristina Balan, una din persoanele de încredere a lui Vlad Plahotniuc.

Licitaţia a stârnit discuţii aprinse în Parlament, pe motiv că preţul de vânzare ar fi fost de câteva ori mai mic decât valoarea reală a bunului. 

La scurt timp după privatizare, pe 16 aprilie 2009, Daranian Holding a transferat hotelul unui alt offshore - Investment Development Group LLC din Boston, SUA, iar ulterior a ajuns în proprietatea Finpar Invest SRL, ce face parte din imperiul lui Vlad Plahotniuc.

Pe 13 februarie 2010, procurorul general, în numele statului, a acţionat în judecată Agenţia Proprietăţii Publice, ÎCS Complexul hotelier Codru SRL şi Daranian Holdings Limited, solicitând instanţei recunoaşterea nulităţii documentelor de vânzare-cumpărare. 

Potrivit oamenilor legii, privatizarea a avut loc cu încălcarea normelor legale, valoarea complexului fiind mult subestimată.

Pe 5 mai 2010, Curtea de Apel Economică a respins acţiunea procurorului, ca fiind nefondată. Procuratura Generală a făcut recurs, care a fost respins însă şi de Colegiul Economic al Curţii Supreme de Justiţie.

Un raport al Curţii de Conturi stabilise că din această tranzacţie statul urma să încaseze cel puţin 212 milioane de lei (circa 14,56 milioane de euro), adică de patru ori mai mult decât preţul achitat de firma Daranian. Totuşi prejudiciul ar fi de 11 milioane de euro şi nicidecum 16 milioane de euro.

Valoarea de piaţă - 4 milioane de euro

Igor Grigoriev, în 2008, director al Agenţiei Proprietăţii Publice susţine că înainte de privatizare a fost făcut un raport de evaluare a hotelului, realizat de IS Audit şi Evaluare, companie licenţiată, unde fondator este APP. Potrivit lui Grigoriev în urma evaluării, o Comisie de priviatizare a a stabilit preţul de expunere de 50 milioane lei la concurs comercial.

"Legislaţia a fost respectată întocmai. A fost concurs comercial, concurs deschis, cu participarea a mai multor companii, nu cum a fost cu cesionarea Aeroportului sau cedatea pachetului BEM", a declarat pentru Mold-Street, Igor Grigoriev.

În acelaşi timp o serie de documente publicate de RISE Moldova arată că în 2010, Agenţia imobiliară Soclu, care a evaluat valoarea mai multor obiective aflate în posesia Finpar Invest, Era exact înainte de anunţul unei mari companii internaţionale de instituţii de cazare de a prelua hotelul. Raportul de evaluare a Hotelului Codru, arată că valoarea de piaţă a imobilului ar fi de 62,8 milioane de lei, sau 3,95 milioane de euro la un curs de 15,9 lei pentru un euro.

Altfel spus evaluarea valorii hotelului Codru făcută de Soclu este doar cu jumătate de milion de euro mai mare decât cea făcută de întreprinderea de stat în 2008.

Un an în urmă, Finpar Invest a vândut hotelul celei mai mari bănci din Moldova, Agroindbank. Ultima va face acolo Oficiul Central.