Autorul proiectului a spus că în ultimii ani populaţia Republicii Moldova consumă mai mult alcool tare, cu concentraţia de peste 40 de grade. Anual se consumă peste 150 de milioane de litri de bere, peste 70 de milioane de litri de băuturi cu concentraţie mare de alcool, iar vin se consumă doar 15 milioane de litri. Potrivit deputatului, în majoritatea cazurilor nu este clar din ce materie primă se produc băuturile alcoolice tari.

„Ne facem a nu vedea că majoritatea acestor băuturi sunt făcute din spirt amestecat cu apă, adus prin contrabandă, iar băuturile tari ajung mai ieftine ca vinul şi, astfel, dăunăm sănătăţii cetăţenilor. A venit timpul să educăm populaţia în ceea ce ţine de consumul vinurilor naturale din struguri. Aceasta va aduce beneficii pentru sănătatea cetăţenilor, dar şi va impulsiona afacerile autohtone”, a spus parlamentarul.

Membrii Comisiei drepturile omului au criticat acest proiect de lege spunând că de fapt liberalizează piaţa de alcool şi va majora şi mai mult volumul de alcool consumat pe cap de locuitor.