image
Sursa foto: chisinau.md

Cimitirul ar putea deveni atracție turistică

Monografia „Cimitirele Ortodoxe din Republica Moldova. Istorie. Arhitectură. Sculptură” este un studiu care își propune să arate evoluția spațiului cultural al cimitirelor și al structurilor sale arhitectural-artistice. Studiul a fost elaborat în baza unei arhive solide și a documentărilor pe teren. Autorul lucrării, protoiereul mitrofor Manole Brihuneţ, doctor în studiul artelor, argumentează într-un interviu pentru JURNAL de Chișinău de ce e important să valorificăm acest patrimoniu cultural.

Domnule Manole Brihuneţ, ce v-a determinat să explorați spaţiul cimitirului, loc atât de important pentru basarabeni, dar mai puțin cercetat de specialiști?

Informaţia din această lucrare am strâns-o timp de 20 de ani. Inspectând bisericile din R. Moldova, am atras atenţia şi la ce se petrecea în cimitir, în sat. Luând în seamă arhitectura vernaculară a monumentelor de for public, mi-am dat seama că există o legătură între formele care apăreau, textele scrise pe pietrele funerare etc.

Am adunat o arhivă bogată de imagini și descrieri la îndemnul cercetătorilor Eugen Bâzgu, Gheorghe Postică, Sergiu Ciocanu, Silviu Tabac. Între timp, am intrat la doctorat la Academia de Ştiințe. Mariana Șlapac mi-a fost coordonatoare. Astfel, am început să elaborez această carte.

Din datele culese despre biserici, am înţeles că acestea, până la jumătatea secolului al XIX-lea, erau parte din cimitir. Se mai întâmpla ca cele din oraș să fie în afara lui, mai ales catedralele. Dar, până la jumătatea secolului XIX, şi bisericile din oraş aveau cimitire în jurul lor, ca exemplu bisericile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, „Sfântul Ilie”, „Sfântul Haralampie”, „Sfântul Gheorghe” etc. Şi astăzi unele biserici se mai află pe teritoriul cimitirelor.

protoiereuprotoiereu

Ce spun pietrele funerare despre noi?

Textele, deși apar rar pe monumentul funerar, sunt un document foarte important. După prezența acestora, vedem că nu toţi creștinii îşi permiteau să plătească meşterul ca să le scrie un memoriu. Tot sărăcia este cauza că în cimitirele noastre sunt puţine pietre de mormânt, în comparaţie cu cele evreieşti.

Pentru strămoșii noștri, crucea din lemn era mai accesibilă decât cea din piatră și din cauza că era nevoie de timp ca s-o ridice. În unele texte de pietrele funerare, sunt incluse numele răposatului și al domnului din acele timpuri. În altele, se menționează hramul bisericii. După aceste inscripții am putea identifica numele înaintaşilor noştri, ceea ce demonstrează că numele noastre se trag din timpuri, lucru mai puțin specific altor popoare.

Unele pietre au o legendă ieşită din comun. Pe una, de exemplu, se vorbeşte despre superstiția că două mirese să nu se întâlnească. Din această cauză, nuntașii se băteau între ei și erau jertfe. La Molovata, masivul pe care se află o piatră se numeşte Dealul Stâlpului.

Piatra aceasta este acum la muzeu. Era ruptă când am găsit-o și acoperită cu pământ. Textul spune că, întorcându-se din satul vecin, de unde a furat mireasa, un tânăr a fost omorât de flăcăii din alt sat. În acest loc a fost ridicat stâlpul.

Ar putea cimitirele noastre să devină o atracție turistică?

Bineînțeles, mai ales că avem ce arăta, evoluția formelor decorative implementate în acest spațiu cultural. Anume cimitirul este cel care a păstrat formele arhitecturii vernaculare, care, dincolo de graniţele lui, au fost denaturate.

Dar, pentru asta, trebuie să privim cimitirul ca parte integră a spațiului nostru cultural. E necesar să se facă cercetări riguroase şi să se pună în valoare monumentele importante. Celelalte pietre funerare trebuie amenajate ca să fie posibil să te deplasezi prin cimitir. Cum sunt astăzi în Europa cimitirele, cu parcuri, ar fi bine să le avem și noi.

Spuneți că pietrelor funerare ar trebui să li se dea valoare. Cui revine rolul de a le documenta, de a le include în registrele monumentelor naționale?

Dacă luăm fiecare cimitir în parte, autoritățile locale ar trebui să găsească specialiști care să le cerceteze. În unele cimitire s-au făcut asemenea documentări. La Ialoveni, de exemplu, toate pietrele au fost studiate, însă nu am văzut o lucrare finală. Și Cimitirul Central Ortodox din Chişinău, la fel, dar iarăși nu am văzut o lucrare publicată.

Această cercetare este o provocare atât pentru autoritățile locale, cât şi pentru Ministerul Culturii. La ora actuală, în lista monumentelor istorice apar doar câteva cimitire, pe când unele mult mai importante nu au fost incluse. E necesar să fie făcută și o clasificare a monumentelor după importanța lor.

protoiereuprotoiereu

Toate bisericile din R. Moldova sunt la ora actuală incluse în lista monumentelor naţionale?

Unele care au fost distruse mai figurează în aceste liste, altele nu sunt. Lista trebuie revizuită, fiindcă s-a făcut în grabă, prin anii 90. Nu s-a făcut o cercetare atunci la fiecare biserică, nu s-au dus să vadă dacă este pe picioare sau nu.

Spuneți în carte că, la ora actuală, indiferenţa autorităţilor locale, dar şi a societăţii faţă de intervenţiile mascate sub formă unor „restaurări” şi reparaţii defectuoase, duce la distrugerea constantă a patrimoniului cultural naţional, în mod special a bisericilor vechi din cimitire, a crucilor şi pietrelor funerare. Cine ar trebui să acţioneze ca să se oprească aceste acțiuni?

În secolul XVIII și XIX, nimeni nu avea dreptul să facă reparaţii în biserici fără permisiune. Chiar dacă erau elaborate nişte schiţe simple pentru reparaţii, acestea erau executate de meşteri autorizaţi. La construcţia de biserici şi amplasarea cimitirelor în secolul XIX se ţinea cont de nişte legi care aveau menirea să îndrepte lucrurile, deoarece s-a intervenit în timp și s-au schimbat stilurile.

În perioada interbelică, la fel, nicio comunitate nu putea să intervină la reparaţia bisericii fără învoirea specialiştilor. Existau structuri pe lângă administraţia bisericească care conlucrau cu statul. Şi în perioada sovietică a fost ordine, chiar dacă au fost închise multe biserici, acestea erau declarate monumente şi nimeni nu intervenea fără voie.

Perioada independenţei ne-a adus haos, care se menţine până astăzi. Uitaţi-vă ce se întâmplă cu centrul Chişinăului. Se permite să se intervină asupra monumentelor, fără autorizaţie. Astăzi, se fac nişte intervenţii gen „evroremonturi”și la biserici, că îţi pui mâinile în cap. S-au schimbat acoperişurile cu din cele strălucitoare, de parcă am fi în Orientul Mijlociu. Ar trebui să se implice şi Biserica, şi Ministerul Culturii.

Din păcate, Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor este o structură care are nişte prerogative, dar nu are dreptul să pedepsească. Acum, această agenţie poate doar să transmită semnalul de alarmă altei agenţii, iar aceasta, la rândul ei, poliţiei. Aşa trec ani şi nu se întreprinde nimic. Dar pedepsele trebuie aplicate prompt, fiindcă omul nostru, până nu este pedepsit, nu învaţă.

Consiliul Naţional al Monumentelor de pe lângă Ministerul Culturii, în care activez şi eu, este un instrument util, pentru că stopează lucrări care ar putea să dăuneze. Multe proiecte care s-au vrut ridicate în detrimentul monumentelor au fost stopate. Însă, din păcate, de multe ori, nu se respectă avertizările.

În aceşti 20 de ani de studiu al spațiului cultural al cimitirului, ce monument v-a impresionat cel mai mult?

Sunt foarte multe de menţionat, orice obiect care l-am studiat m-a interesat. Să vă povestesc însă despre crucea comemorativă de la Cubolta, din 1612, unul dintre cele mai vechi monumente ridicate în spaţiul Moldovei, care are doi metri 40 centimetri și e din piatră masivă, ridicată la nivelul unei movile de şase metri.

Pe piatră scrie anul inaugurării, iar în partea de jos a acesteia, o inscripție arată pe timpul cărui domn a fost ridicată. În baza inscripției de pe piatră, observăm că este menționat Ștefan Tomșa al II-lea, domn al Moldovei în două rânduri.

Cred că în aceste locuri a avut loc o luptă. În vara anului 1612, Constantin Movilă, însoțit de Ștefan Potocky, a intrat în Principatul Moldovei. Domnul își adună oastea și, cu sprijinul oferit de turci și tătari, înfrânge armata poloneză la Cornul lui Sas.

Ștefan Tomșa se răzbună pe boierii filopoloni, ridicând în rang boieri noi. Fiind bine cunoscute împrejurările istorice, am putea pune monumentul de pe moșia Cuboltei în relație cu vreun eveniment desfășurat aici.

Din păcate, textul care explică ce s-a întâmplat mai exact a fost muruit cu ciment foarte dur. Oricum, monumentul vorbește de la sine.

Ministerul Culturii trebuie să intervină prompt în astfel de cazuri. Administraţia locală trebuie să răspundă de monumentele existente pe teritoriul său. Spaţiul cimitirului este cartea din care am putea studia istoria noastră.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: