Alan Pardew le-a oferit câteva zile libere fotbaliştilor săi, iar patru dintre ei, Barry, Evans, Livermore şi Myhill au plecat în Barcelona, acolo unde au petrecut cu alcool. Joi noapte, după mai multe pahare, fotbaliştilor li s-a făcut foame, astfel că au plecat cu un taxi spre un restaurant de tip fast-food. Odată ajunşi aici, cei patru erau prea băuţi ca să fie serviţi, astfel că l-au rugat pe taximetristul care i-a adus acolo să le cumpere mâncare, scrie ProSport.

Acesta s-a conformat şi i-a lăsat pe cei patru să aştepte în parcare. Greşeala lui a fost să lase cheile în contact, lucru care le-a dat de gândit celor patru petrecăreţi. Poliţia a fost avertizată la ora 08:00 de către conducerea hotelului şi taximetrist de fapta celor patru fotbalişti.

”Am considerat că este important să ieşim în faţă şi să recunoaştem fapta comisă din respect pentru colegii noştri care altfel ar putea fi implicati pe nedrept de orice asociere”, au spus petrecăreţii într-un comunicat emis ulterior. Jucătorii au adăugat: "Am dori să-i asigurăm pe suporterii noştri că acest incident nu reflectă determinarea pe care o avem faţă de club şi faţă de acest sezon dificil”.