Publicaţia iberică precizează că, în timpul negocierilor privind noul contract, Messi a solicitat şi a obţinut includerea unei clauze în baza căreia poate pleca liber de la Barca, în cazul în care echipa sa nu va mai putea evolua în campionatul Spaniei şi nici într-un alt campionat puternic, precum cele ale Angliei, Germaniei sau Franţei, în cazul declarării independenţei provinciei catalane.

El Mundo reaminteşte că, în baza Legii Sportului din Spania, FC Barcelona va fi exclusă în mod automat din campionatul acestei ţări, în cazul în care Catalonia îşi va declara independenţa, scrie Agerpres. Gruparea de pe Camp Nou nu va putea lua parte, temporar, nici la competiţiile internaţionale desfăşurate sub egida UEFA, aşa cum este Liga Campionilor.

Noul contract i-a permis lui Messi să obţină o primă la semnătură de 100 milioane euro, care îi va fi achitată însă în tranşe, pe parcursul mai multor ani, în timp ce salariul său a crescut la 35 milioane euro net pe sezon. Clauza de reziliere a contractului său cu Barca se ridică la 700 milioane euro.