"Am urmărit imaginile reprizelor sale de antrenament şi am văzut ceva interesat. El a avut multe lovituri ilegale, aplicate în spatele capului", a precizat Mayweather, referindu-se la şedinţa de pregătire în cursul căreia McGregor l-a trimis la podea pe Pauli Malignaggi, fostul campion WBA la categoria welter.

Americanul s-a arătat surprins că McGregor apelează la astfel de procedee interzise, în condiţiile în care colaborează cu Joe Cortez, un arbitru de box foarte respectat. "El lucrează cu Joe Cortez, însă văd că apelează în continuare la o strategie ilegală", a adăugat Mayweather.

Revenit în ring special pentru acest meci, care îi va aduce un profit estimat de 350 milioane dolari, Mayweather şi-a exprimat, însă, "încrederea totală în arbitrul luptei" de la Las Vegas, Robert Byrd.

În vârstă de 40 ani, Floyd Mayweather a câştigat toate cele 49 de meciuri disputate ca profesionist, 26 dintre ele înainte de limită. În cazul unui succes în faţa irlandezului, americanul va egala recordul de 50 de victorii al legendarului boxer Rocky Marciano. Însă cel supranumit "Money" susţine că acest lucru nu reprezintă "o prioritate" pentru el.

"Rocky Marciano este o legendă a boxului. El a ajuns la un număr de 50 de victorii în stilul său, iar eu vreau să ajung într-un alt mod, în maniera mea", a subliniat americanul.

Conor McGregor (28 ani), starul artelor marţiale mixte, nu a disputat niciodată un meci de box iar specialiştii nu îi acordă prea multe şanse în faţa lui Mayweather, care a repetat că acesta va fi ultimul meci din cariera sa.