Conform presei lusitane, Barca va plăti 30 de milioane euro, plus alte cinci milioane bonus, în schimbul internaţionalului portughez în vârstă de 23 ani, care îşi va pune semnătura pe un contract pe cinci sezoane.

"FC Barcelona şi Benfica au ajuns la un acord pentru transferul lui Nelson Semedo, sub rezerva vizitei medicale de vineri, de la Barcelona", a scris gruparea de pe Camp Nou pe site-ul său oficial.

Dacă suma de transfer se va confirma, Semedo va deveni cel mai scump fundaş achiziţionat de Barcelona, după brazilianul Dani Alves, care i-a costat pe catalani tot 30 milioane euro, însă bonusurile în cazul său s-au ridicat la 6 milioane euro.

Nelson Semedo este al doilea jucător achiziţionat de FC Barcelona în această vară, după atacantul spaniol Gerard Dulofeu, transferat de la echipa engleză Everton.