Pe 28 noiembrie, ''Chape'' se pregătea să dispute prima manşă a finalei competiţiei Copa Sudamericana, contra aceleiaşi formaţii columbiene, dar avionul care o ducea la Medellin s-a prăbuşit în munţi, iar accidentul a costat viaţa a 71 din cei 77 de pasageri, dintre care 19 erau jucători.
Clubul brazilian a fost desemnat ulterior câştigător al competiţiei, la cererea echipei Atletico Nacional, care deţinea celălalt titlu continental, Copa Libertadores.
Golurile marcate de Reinaldo (23 — penalty) şi Luiz Otavio (73) au adus victoria formaţiei braziliene, marţi seara, returul de la Medellin fiind programat pe 10 mai. Pentru columbieni a înscris Macnelly Torres (58).
Semnificaţia sportivă a pălit, însă, în acest meci care a servit drept omagiu victimelor, printr-o ceremonie desfăşurată înaintea întâlnirii.
''Suntem încântaţi că am putut învinge un adversar aşa de puternic pe scena sud-americană, dar mai rămân 90 de minute, care vor fi mai dificile'', a declarat după meci antrenorul echipei braziliene, Vagner Mancini.
''Trebuie felicitaţi staff-ul şi jucătorii care au ştiut să alcătuiască o echipă competitivă în atât de puţin timp'', a mai spus tehnicianul.
La Atletico Nacional a evoluat şi Dayro Moreno, fostul atacant al Stelei.La meci au asistat şi jurnalistul Rafael Henzel şi jucătorii Jakson Follmann, Alan Ruschel şi Neto, patru dintre cei şase supravieţuitori tragediei.