"Ne-am adus contribuţia la lupta Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI) împotriva fraudei tehnologice şi suntem conştienţi că au mai rămas încă acţiuni importante de dezvoltat, precum tehnologia cu raze X", a declarat, între altele, cu această ocazie David Lappartient, mulţumindu-i totodată preşedintelui UCI, Brian Cookson "pentru acţiunile iniţiate în vederea garantării credibilităţii sportului nostru".

Agata Lang (Polonia), Rocco Cattaneo (Elveţia) şi Aleksandr Gusiatnikov (Rusia) au fost numiţi vicepreşedinţi, în timp ce secretarul general Enrico Della Casa (Italia) a fost reales la rândul său în funcţie.