Real Madrid îl caută în continuare pe noul Iker Casillas; Două nume mari pe lista madrilenilor

Real Madrid îl caută în continuare pe noul Iker Casillas; Două nume mari pe lista madrilenilor
Sursa: jurnal.md Foto: marca.com 09.02.2017 21:14
Real Madrid îl caută cu disperare pe noul Casillas, după ce costaricanul Keylor Navas a dat multe semne de slăbiciune în ultima perioadă.

Zidane are pe listă doi foşti portari de la Atletico Madrid şi speră ca măcar unul va ajunge din vară pe Bernabeu, scrie gsp.ro. Thibaut Courtois (Chelsea) şi David De Gea (United) sunt cele două nume vehiculate de presa spaniolă ca ar putea ajunge în capitala Spaniei.

Courtois are unul dintre cele mai bune sezoane din carieră şi a primit doar 17 goluri în cele 24 de etape din Premier League şi este foarte aproape de cucerirea titlului cu formaţia londoneză.

Belgianul s-a întors la Chelsea în 2014, după ce în 2011 a fost cumpărat de la Genk, pentru patru milioane de euro, şi împrumutat la Atletico Madrid în următoarele sezoane.

Portarul lui Chelsea mai are contract cu echipa de pe Stamford Bridge până în 2019, dar a declarat în urmă cu mai multă vreme că una dintre dorinţele sale este să ajungă la Real Madrid.

A doua ţintă a lui Zidane este David De Gea de la Manchester United. Goalkeeper-ul lui Manchester United a fost aproape să ajungă la Real şi în vara lui 2015, dar mutarea nu s-a finalizat din cauza expirării perioadei de transferuri.

Formaţia "blanco" a pregătit deja 65 de milioane de euro, clauza de transfer a portarului pentru a-l aduce la finalul sezonului înapoi în Spania.

De Gea mai are şi el contract cu United până în 2019 şi optiunea de a-şi prelungi angajamentul pentru încă un sezon.

Internaţionalul de 26 de ani şi-a început cariera la marea rivală a Realului, Atletico şi ar putea să se întoarcă în LaLiga din următorul sezon.

De Gea ar putea să devină rapid numărul unu în poarta deţinătoarei trofeului UEFA Champions League şi ar putea avea un viitor asemănător legendarului Iker Casillas.

Totuşi, Jose Mourinho nu vrea să-l lase să plece atât de uşor pe titularul din poarta "diavolilor roşii" şi va încerca să facă tot posibilul ca De Gea să nu ajungă la Real Madrid, deşi este conştient de forţa economică a fostei sale echipe.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI