Lewis Hamilton a încheiat pe locul 9 Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului, însă a fost suficient pentru a obţine cel de-al patrulea titlu mondial din carieră. Hamilton i-a egalat în clasamentul absolut pe Alain Prost şi Sebastian Vettel, ambii cu câte patru trofee în "Marele Circ".

În plus, Hamilton este primul pilot britanic ce a ajuns la cota 4. Lewis Hamilton le-a adus celor de la Mercedes al patrulea titlu mondial consecutiv la piloţi. Max Verstappen s-a impus în Mexic. El a fost urmat pe podium de Valtteri Bottas şi Kimi Raikkonen.