Rybarikova, finalistă duminică la turneul de la Linz şi cap de serie nr. 8 la turneul moscovit, va juca în optimile de finală cu franţuzoaica Alize Cornet, care a trecut în primul tur cu 6-3, 6-3 de rusoaica Ekaterina Makarova.

Şarapova a triumfat şi ea duminică în turneul WTA de la Tianjin (China) învingând-o în finală pe jucătoarea din Belarus Arina Sabalenka cu 7-5, 7-6 (8). Acesta a fost primul titlu cucerit de Maria Şarapova (30 ani, nr. 57 WTA) de la revenirea ei în circuitul WTA în luna aprilie, după o suspendare de 15 luni din cauza unui test pozitiv la meldonium. Ultimul succes al Şarapovei, care se află la al 36-lea titlu din carieră, data din mai 2015, când s-a impus la Roma.