Primele emoţii au venit pe un contraatac al oaspeţilor, rezolvat însă de ieşirea lui Pantilimon, care l-a blocat pe Beciraj cu un tackling excelent (5). Săpunaru a trimis tare în plasa laterală (7), înainte de cea mai clară ocazie a tricolorilor - portarul Bozovic a respins şutul luiFlorin Andone, la mijlocul primei reprize (21). Oaspeţii au mai ameninţat prin Jovetic şi Vesovic, dar şutul celui din urmă a fost respins de Filip (32).

În partea secundă, Stanciu i-a ameninţat şi el pe muntenegreni din lovitura liberă, dar portarul Bozovic a plonjat şi a scos în corner (62). Apoi, Moţi a prelungit după un corner, dar Stancu şi Bicfalvi n-au ajuns la minge (72), iar ultimul a fost schimbat imediat cu Adi Popa.Mutarea noului selecţioner a dat roade şi mijlocaşul Stelei a deschis scorul din pasa lui Stanciu (85), la 9 minute de la intrarea pe teren.

Două minute a durat avantajul tricolorilor - Jovetic a egalat în urma unei faze fixe. S-au dictat 5 minute de prelungiri, iar în ultimul România a obţinut o lovitură de la 11 metri, după un fault foarte dur al lui Vukcevic asupra lui Keşeru - şi el intrat pe final. Stanciu a şutat, însă, peste poartă, iar scorul final a fost 1-1 şi Danemarca rămâne lider solitar în Grupa E a preliminariilor CM 2018, urmată de Kazahstan, Polonia, Muntenegru şi România, toate cu un singur punct. Ultima e Armenia, care a pierdut cu danezii (0-1).

Moldova joacă astăzi, de la 21:45, la Cardiff, contra Ţării Galilor.