Absentă practic în această decadă de pe scena unor competiţii de tradiţie, precum Formula 1 sau cursa de 24 de ore de la LeMans, compania germană a ales ruta anduranţei. BMW refuză pentru moment să se implice în "Marele Circ", întrecere pe care a părăsit-o în urmă cu şapte ani, în urma unui sezon 2009 termit pe poziţia a şasea, sub titulatura BMW Sauber. Decizia retragerii din F1 a fost catalogată la vremea respectivă "alegere strategică, de poziţionare pe piaţă", BMW vizând dezvoltarea unor maşini prietenoase cu mediul.

În schimb, după o pauză de cinci ani, BMW a anunţat că este pregătită să revină în cursa de 24 de ore de la LeMans, competiţie în care lua startul în premieră în anii '30. BMW se va înscrie în 2018 în campionatul mondial de anduranţă al FIA, acolo unde le va avea ca şi competitoare pe Aston Martin, Ferrari, Porsche şi Ford şi va trimite un echipaj şi în celebra cursă franceză. În 1995, BMW a furnizat motorul monopostului învingător, McLaren F1 GTR, iar în 1999, a triumfat ca şi constructor.

Potrivit relatărilor Times, BMW a decis ca în locul unei reveniri în Formula 1, să investească în Formula E, în competiţia monoposturilor electrice care a debutat în 2014. BMW va colabora cu echipa fostului pilot de F1 Michael Andretti şi va continua să alerge în DTM.