Del Potro a făcut spectacol în complexul Rio Barra Olympic Park, acolo unde a reuşit peste40 de lovituri direct câştigătoare în faţa unuia dintre cei mai buni jucători defensivi din lume.

Aceasta este cea mai mare victorie a lui Del Potro de la revenirea după seria de accidentări. La final, argentinianul a cedat emoţional şi a plâns în momentul în care cei doi au ajuns la fileu pentru a-şi strânge mâna. Sârbul a făcut acelaşi lucru câteva momente mai târziu, când şi-a luat adio de la fani.

Este prima oară după mai mult de un deceniu când Nole este învins în două seturi de un jucător care nu se află în top 100 mondial. Cel mai bun jucător al lumii nu mai pierduse la un turneu de hard, în primul tur, de la Paris (2012).

Aceasta a fost cea de-a 15-a întâlnire directă dintre Del Potro şi Djokovic: sârbul conduce cu un categoric 11-4 la acest capitol. Unul dintre cele 4 succese ale lui "Delpo" a venit însă tot la Jocurile Olimpice. Acesta s-a impus cu 7-5, 6-4, în 2012, la Londra.

"Această victorie este mai importantă decât cealaltă. Ştiu cât de greu a fost să revin după aceste accidentări. Novak este un mare campion. Este un un tip incredibil şi mi-a spus cuvinte drăguţe la finalul meciului", a spus ocupantul locului 144 ATP.

"Fără îndoială, este una dintre cele mai dure înfrângeri din viaţa mea şi din cariera mea. Nu este uşor de digerat, mai ales acum, când rana este încă proaspătă", a declarat jucătorul sârb. 

În ultimii 6 ani, Del Potro a avut nevoie întâi de o intervenţie chirurgicală la încheietura mâinii drepte în mai 2010, apoi a trecut prin operaţii la încheietura mâinii stângi, în martie 2014, ianuarie 2015 şi iunie 2015. El a revenit în acest sezon şi a mai reuşit şi o victorie de răsunet, la Wimbledon, acolo unde l-a eliminat pe Stanislas Wawrinka, în turul secund, cu 3-6, 6-3, 7-6, 6-3.