FC Zimbru a fost amendat, atât pentru comportament neregulamentar manifestat de suporterii echipei, în timpul partidei cu FC Milsami din etapa a II-a  a Diviziei Naţionale, cât şi pentru acumularea a peste 4 cartonaşe galbene de către jucătorii echipei în timpul aceluiaşi meci.

Şi FC Saxan a primit sancţiune pentru nerespectarea obligaţiilor privind asigurarea organizării meciurilor, în calitate de club organizator. O  altă amendă a fost pentru aruncarea unei sticle de plastic, în teren, în timpul meciului cu FC Academia, din cadrul etapei a II-a a Diviziei Naţionale. Toate deciziile sunt definitive şi nu se supun niciunei căi de atac.