Manchester City a câştigat cu 5-0, la capătul unui meci în care Aguero a reuşit un hat-trick şi a ratat două lovituri de la 11 metri. Chiar dacă a primit cinci goluri, portarul roş-albaştrilor, Florin Niţă, a fost de departe cel mai bun jucător al lui Laurenţiu Reghecampf. 

Debutul partidei a fost însoţit de o coregrafie afişată de fanii de la tribuna a doua, cu mesajul "Doar Dinamo Bucureşti!", în culorile marilor rivali ai vicecampioanei. Mesajul a fost privit cu rumoare de ceilalţi suporteri prezenţi pe stadion şi mulţi au încercat să-şi explice fără succes de ce ar fi realizat steliştii o coregrafie cu numele şi în culorile rivalilor din Bucureşti.

A fost, de fapt, o lovitură în plin dată de suporterii lui Dinamo formaţiei roş-albastre, părăsită de nucleul dur al galeriei în urma conflictelor din ultimii ani.

Din informaţiile ProSport, coregrafia a fost realizată de fapt de ultraşii din Peluza Cătălin Hîldan şi PLĂTITĂ chiar de Gigi Becali. Surse din galeria lui Dinamo susţin că patronul Stelei a fost păcălit de câţiva fani ai roş-albilor, care au susţinut că sunt suporteri ai Stelei din Germania şi intenţionează să realizeze o coregrafie 3D, prezentând imagini cu alte coregrafii realizate de galeriile formaţilor din Bundesliga. Iniţial, patronul Stelei a fost reticent, după care s-a oferit să plătească pentru realizarea "spectacolului".

Vestele colorate au fost plasate pe scaunele de la tribuna a doua de ultraşii din PCH în seara zilei de luni. Aceştia au intrat pur şi simplu pe stadion, fiind lăsaţi de forţele de ordine, obişnuite cu astfel de practici.
La meci, suporterii prezenţi la tribuna a doua au îmbrăcat vestele înainte de startul partidei, fără să ştie ce mesaj vor "construi" cu vestele colorate în alb şi roşu. Surse ProSport susţin că dinamoviştii s-au infiltrat printre stelişti inclusiv în timpul meciului (aproximativ 200 de ultraşi) şi i-au "îndrumat" pe aceştia ce veste să îmbrace înainte de partidă ("Tu iei roşu, tu alb") Iar ceea ce a urmat va rămâne cu siguranţă în istoria duelurilor Steaua - Dinamo drept una din cele mai grele lovituri primite se fanii Stelei.

Gigi Becali a comentat după meci coregrafia apărută la tribuna a doua: "Au venit nişte... din Elveţia sau din Olanda că vor să facă ei gratuit. Faceţi, bă. Eu am zis că nu dau niciun ban şi ei au zis că fac pe gratis. Bine, mă, faceţi pe gratis..."

Bileţel pentru stelişti: "NU dezbrăcaţi vesta indiferent de scor, intemperii sau îndemnul oricui".

În plus, pe scaune a fost plasat un mesaj prin care steliştii erau anunţaţi că "vor fi parte integrantă a coregrafiei" şi îndemnaţi să nu dezbrace vesta primită timp de 30 de minute, indiferent ce se întâmplă.